x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății, apel către profesioniștii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate față de pacienți

Ministerul Sănătății, apel către profesioniștii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate față de pacienți

14 Noi 2013   •   17:05
Ministerul Sănătății, apel către profesioniștii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate față de pacienți

Ministerul Sănătății a făcut joi un apel către profesioniștii din sistemul sanitar să dea dovadă de responsabilitate față de pacienți și să nu afecteze, prin acțiunile lor, buna funcționare a sistemului sanitar, informează agerpres.ro. De asemenea, MS i-a invitat pe reprezentanții coaliției la o întâlnire în data de 20 noiembrie.

Potrivit unui comunicat de presă al MS, "este regretabil" faptul că reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate au ales să declanșeze o grevă generală într-un moment în care părțile se află în negociere pentru soluționarea problemelor stringente din sistemul sanitar.

"Ministerul Sănătății dorește să își exprime în continuare disponibilitatea la dialog cu reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate, considerând că problemele sistemului sanitar pot fi rezolvate doar prin colaborare și încredere reciprocă. Ministerul Sănătății face precizarea că în decursul ultimelor luni, în care s-au purtat numeroase discuții cu Coaliția Profesioniștilor din Sănătate, cea mai mare parte a revendicărilor acestora și-a găsit soluționarea, amintind în acest sens majorarea veniturilor rezidenților prin acordarea unei burse, constituirea grupurilor de lucru pentru salarizarea personalului medical, dar și probleme de natură organizatorică și funcțională a sistemului sanitar", se arată în comunicatul de presă.

Totodată, Ministerul Sănătății a reamintit că actualul Guvern și-a propus ca obiectiv și a reușit să reîntregească salariile din sistemul sanitar după ce în anul 2010 Guvernul de la acea dată le-a redus într-un mod nedrept și de natură să afecteze într-un mod grav buna funcționare a sistemului sanitar.

Reprezentanții MS mai susțin că alocarea unui procent de 6% din PIB reprezintă un obiectiv politic până în anul 2016, asumat prin Programul de Guvernare USL.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, împreună cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, invită reprezentanții Coaliției Profesioniștilor din Sănătate, în data de 20 noiembrie, la sediul MS, în vederea continuării dialogului social, având în vedere prevederile legale referitoare la conflictele de muncă, dar și continuarea demersurilor de identificare a soluțiilor care să îmbunătățească activitatea sistemului sanitar și a personalului medical.

"Îmi exprim convingerea că înțelepciunea trebuie să pună în față interesul fundamental al cetățeanului, că dialogul va ajuta la clarificarea pozițiilor și la înțelegerea cu bună credință a realităților care ne determină să acționăm într-un anume mod", a declarat ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu prin intermediul comunicatului de presă.

Peste 130.000 de salariați din sistemul sanitar vor participa, la nivelul întregii țări, la greva de avertisment și la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, de Federația SANITAS, a declarat joi Leonard Bărăscu, președintele organizației sindicale.

"La greva de avertisment și la greva generală care vor fi organizate, pe 25, respectiv 28 noiembrie, vor participa — la nivelul întregii țări — peste 130.000 de salariați din sistemul sanitar. În ceea ce privește municipiul București, aici vor protesta peste 16.000 de salariați. Potrivit legii, în timpul celor două greve va fi asigurată o treime din serviciile medicale, în general doar urgențele", a afirmat Leonard Bărăscu.

×
Subiecte în articol: greva medici ministerul sănătăţii