x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministerul Sănătății anunță că s-a decis interzicerea anesteziilor generale în clinica stomatologică din Piteşti

Ministerul Sănătății anunță că s-a decis interzicerea anesteziilor generale în clinica stomatologică din Piteşti

12 Feb 2020   •   17:19
Ministerul Sănătății anunță că s-a decis interzicerea anesteziilor generale în clinica stomatologică din Piteşti
Sursa foto: Lucian Alecu

Inspectorii sanitari au decis interzicerea anesteziilor generale (analgosedare) în toate cele cinci cabinete medicale din clinica stomatologică de la Piteşti, unde un copil a intrat în comă în urma unei astfel de proceduri medicale, informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, decizia se va menţine până la intrarea în legalitate având în vedere că în Autorizaţia Sanitară de Funcţionare eliberată de DSP Argeş nu era înscrisă şi activitatea de anestezie-analgosedare. De asemenea, clinica a fost sancţionată cu o amendă contravenţională în valoare de 20 000 lei.

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că starea copilului este critică.

"Este o tragedie care nu trebuie să se mai repete. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu reprezentanţii medicilor stomatologi pentru a preveni astfel de accidente şi astfel de practici. Evident acum este o anchetă în curs, Ministerul Sănătăţii a luat acţiuni ferme. (...) Urmează o anchetă a colegiului, a Parchetului şi, de îndată ce avem concluziile, vi le vom comunica", a afirmat Costache.

Potrivit acestuia, anestezia generală nu se poate practica decât în condiţiile prevăzute de lege.

"Tot ceea ce înseamnă anestezie generală se practică în instituţii care sunt acreditate de ANMCS. Şi săptămâna viitoare ne întâlnim cu medicii de familie stomatologi pentru a vedea cum îi putem ajuta pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii. Dar este clar că acolo au fost probleme mari pe care le va evidenţia ancheta. (...) Practic, acolo a fost un derapaj punctual al unui medic, nu vreau să mă antepronunţ, că nu este corect. Este suspendată activitatea. (...) Evident că riscă un dosar penal. De acum, concluziile ţin de Parchet şi de Colegiul Medicilor", a adăugat Victor Costache.

Copilul de 4 ani adus de la Piteşti după ce a intrat în comă la stomatolog nu mai are activitate cerebrală şi respiră doar susţinut de aparate, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală, Raluca Alexandru.

AGERPRES

×