x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Ariton a uitat un infractor în conducerea SNLO.

Ministrul Ariton a uitat un infractor în conducerea SNLO.

de Gabriela Mladin    |    14 Iun 2011   •   21:00
Ministrul Ariton a uitat un infractor în conducerea SNLO.

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a luat decizia, in urma cu cateva luni, sa scape de Ionel Mantog din conducerea Complexului Energetic Turceni, ca urmare a dosarul de co­rup­tie pentru care a si primit un an si opt luni inchisoare cu suspendare. I-a desfiintat astfel postul de director eco­nomic la Turceni, dar l-a lasat in AGA la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia din partea Ministerului Economiei.

Un an si opt luni inchisoare cu suspendare a primit Ionel Mantog, fostul lider al PDL Gorj, intr-un dosar instrumentat de DNA, in care democrat-liberalul este acuzat ca s-a folosit de pozitia de director al companiei de lignit pentru a-si face vila din banii statului. Institutiile pagubite sunt Complexul Energetic Turceni, acolo unde pana de curand Mantog im­par­tea banii companiei din pozitia de director economic, Complexul Energetic Rovinari si SNLO. Ca urmare a dosarului de co­rup­tie, Mantog a fost schimbat din func­tia de director economic, functie in­fiin­tata special de Adriean Videanu, fos­tul ministru al Economiei, pentru bunul sau prieten de la Gorj. Ca sa nu-l trimita la plimbare, Ministerul Economiei i-a propus lui Mantog postul de consilier persoanl al di­rec­to­rului general de la Complexul Tur­ceni, Octavian Graure. Acesta re­cu­noaste ca nu s-a sfatuit niciodata cu cel care ocupa acum functia de consilier personal si nici n-ar putea s-o faca. Intre Graure si Mantog a existat un conflict pe care-l cunoaste in­tre­gul Complex din Turceni, cei doi fiind la un pas de a-si imparti pumni de fata cu angajatii.

Demis de la Turceni, sustinut la SNLO
Mai mult, PDL de la Gorj i-a cerut lui Ionel Mantog sa se suspende din partid ca urmare a condamnarii penale primite. Mantog n-a facut-o, iar presedintele organizatiei ame­nin­ta cu luarea masurilor impotriva acestuia: 'Luna urmatoare ne vom stran­ge in BPJ si vom decide soarta sa po­li­tica. Acum, deciziile din partid sunt de suspendare a calitatii de membru de partid, dar poate Codul Etic la care lucreaza Monica Macovei va avea alte masuri, si atunci le putem aplica pe acelea. Am sperat ca domnul Mantog se va autosuspenda, n-a facut-o si trebuie luate masuri', a declarat liderul PDL Gorj Ion Ruset.

Pe de alta parte, Ministerul Eco­nomiei a uitat si ca Ionel Mantog ocu­pa o functie importanta in SNLO, cea de membru AGA. In aceasta po­zitie, chiar Ministerul Economiei l-a propus pe Mantog si tot el trebuie sa-l demita. Pana in prezent, la se­diul SNLO nu a venit nici un ordin de de­mitere sau de inlocuire a lui Man­tog din functie. In momentul de fata, Ministerul Eco­nomiei tine in AGA de la SNLO un infractor, condamnat la aproape doi ani de inchisoare cu suspendare, pentru ca a furat chiar compania la care este membru AGA. Pentru prestatia facuta in acest for de conducere, Mantog mai primeste si bani de la stat. Trebuie precizat ca decizia de condamnare a lui Ionel Mantog nu este definitiva, procurorii DNA promovand recurs, pe motiv ca sentinta e prea blanda.

×
Subiecte în articol: observator