x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Carmen Dan, la Conferinţa UE - Africa: Provocările legate de migraţie nu pot fi abordate de o singură ţară

Ministrul Carmen Dan, la Conferinţa UE - Africa: Provocările legate de migraţie nu pot fi abordate de o singură ţară

06 Iun 2019   •   14:00
Ministrul Carmen Dan, la Conferinţa UE - Africa: Provocările legate de migraţie nu pot fi abordate de o singură ţară

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, consideră că provocările legate de migraţie nu pot fi abordate de o singură ţară, aşa cum a arătat trecutul recent, opinie exprimată în deschiderea Conferinţei UE - Africa pe probleme de migraţie, care se desfăşoară la Bruxelles.

"În calitate de ministru al Afacerilor Interne al unui stat membru al UE, pot afirma că instrumentele fiecărui stat membru pentru cooperarea cu partenerii terţi în materie de migraţie sunt destul de limitate în comparaţie cu ceea ce putem realiza împreună ca UE. Provocările legate de migraţie nu pot fi abordate de o singură ţară, aşa cum ne-a arătat recentul trecut", a declarat Carmen Dan, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) transmis, joi, AGERPRES.

Conferinţa UE - Africa se desfăşoară în marja Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne şi are ca principală temă gestionarea fenomenului migraţiei - subiect aflat şi pe agenda Consiliului JAI, care începe joi şi care preocupă atât Uniunea Europeană, cât şi statele nord-africane.

Alături de ministrul Carmen Dan, la conferinţă participă comisarul european Dimitris Avramopoulos şi înalţi reprezentanţi ai Uniunii Africane.

La rândul său, comisarul european pentru migraţie, afaceri interne şi cetăţenie, Dimitris Avramopoulos, a declarat la începutul conferinţei: "Trebuie să reuşim să transformăm provocările comune pe care le avem în faţă în oportunităţi de dezvoltare care să aducă beneficii atât Europei, cât şi Africii."

Atât reprezentanţii Uniunii Europene, cât şi cei ai statelor africane au subliniat necesitatea identificării unor soluţii care să fie în beneficiul cetăţenilor din Europa şi Africa şi prin care să poată fi controlat fenomenul migraţiei ilegale care pune în pericol cetăţeni ai statelor africane.

"În cadrul secţiunii de afaceri interne a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne se vor propune măsuri concrete pentru gestionarea fenomenului migraţiei, inclusiv adoptarea unui Regulament pentru instituirea Fondului de Migraţie şi Azil", se arată în comunicat. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Carmen Dan