x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Costoiu a anunţat cauza cutremurelor de la Galaţi. La ce concluzie au ajuns experţii

Ministrul Costoiu a anunţat cauza cutremurelor de la Galaţi. La ce concluzie au ajuns experţii

25 Oct 2013   •   14:52
Ministrul Costoiu a anunţat cauza cutremurelor de la Galaţi. La ce concluzie au ajuns experţii
Sursa foto: Razvan Chirita/Mediafax

Ministrul delegat pentru Cercetare, Mihnea Costoiu, afirmă că, potrivit concluziilor raportului ştiinţific, principala cauză a cutremurelor din Galaţi este una tectonică, dar pânza freatică ridicată a "amplificat" semnalul sonor şi a afectat şi mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.

"Cauza principală a cutremurului este una tectonică, dar pânza freatică a amplificat semnalul sonor. Pânza freatică ridicată a amplificat semnalul sonor în zona Izvoarele şi, atunci, a afectat un pic mai mult casele, o anumită parte a satului Izvoarele", a explicat Costoiu în Guvern.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ca raportul să fie prezentat public pentru a exista date ştiinţifice şi nu tot felul de "prostii" prezentate la televiziuni de "exaltaţi". "O să vă rog să daţi şi publicităţii concluziile ştiinţifice şi, în felul acesta, poate că tot felul de neprofesionişti, vedete de televiziune, totuşi, în lucururi serioase cum e siguranţa oamenilor, cum e zona seismică, îi ascultăm pe specialişti şi nu pe exaltaţii care bat televizoarele cu tot felul de prostii ca să fie vedete", a spus premierul, potrivit Mediafax.

El i-a solicitat vicepremierului Dragnea elaborarea unei strategii de sprijinire a persoanelor care au fost afectate, pentru refacerea locuinţelor.

"În general e vorba de locuinţe, din câte am văzut, de chirpici, de pământ. Deci, nu vor fi cheltuieli foarte mari. Dacă sunt oameni care eventual vor să se mute în altă parte...", a mai spus Ponta.

×