x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Mediului: Cred că, în primele săptămâni din februarie, vom putea să adoptăm bugetul în Parlament

Ministrul Mediului: Cred că, în primele săptămâni din februarie, vom putea să adoptăm bugetul în Parlament

19 Ian 2019   •   15:20
Ministrul Mediului: Cred că, în primele săptămâni din februarie, vom putea să adoptăm bugetul în Parlament

Proiectul de buget ar putea fi adoptat în Parlament în primele săptămâni din februarie şi imediat vor fi aprobate şi bugetele instituţiilor din coordonarea ministerelor, astfel încât proiectele să fie demarate cât mai repede, a declarat sâmbătă, la Antena 3, ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu.

"Această întârziere nu este actul Guvernului României. De lucrul acesta trebuie să ţinem cont, şi toţi românii trebuie să cunoască adevărul. Eu cred că imediat, în cel mai scurt timp, vom avea şi buget, ţinând cont că Parlamentul României începe activitatea la 1 februarie. Cred că imediat, undeva în primele săptămâni ale lunii februarie, vom putea să-l adoptăm în Parlament.(...) Dacă ar fi fost aprobat (în Guvern n.r), trebuia convocată sesiune parlamentară extraordinară. Spun că ar trebui puţină răbdare să avem. Am încredere în ce spune ministrul Finanţelor (Eugen Teodorovici n.r), actualmente este şi vicepremier interimar. Eu cred că nu o să fie niciun fel de problemă. Nu cred, sunt convinsă. Iar în momentul în care vom avea buget, cu certitudine toate ministerele, toate subordonatele, toate instituţiile care sunt în coordonarea ministerelor se vor apleca extraordinar de repede pentru a putea să îşi aprobe bugetul fiecărei instituţii, astfel încât proiectele să fie demarate cât mai repede", a Gavrilescu.

Aceasta a subliniat că la Ministerul Mediului a fost deja creionat, împreună cu preşedintele Administraţiei Fondului de Mediu, bugetul AFM şi s-a lucrat şi pe bugetul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pentru ca, în momentul în care va fi adoptat bugetul în Parlament, să fie implementate cât mai repede "proiectele pe buget".

Întrebată dacă în ianuarie au fost probleme pe achiziţii sau pe plăţi, Graţiela Gavrilescu a răspuns că "nu este niciun fel de problemă, absolut niciun fel problemă", nici pentru ministere, nici pentru autorităţile publice locale, precum primării sau consilii judeţene.

Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că trebuie mai multă responsabilitate în privinţa proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru a creşte gradul de absorbţie "şi a ne rezolva nişte probleme naţionale".

"În acelaşi timp, să nu uităm că toţi trebuie să ne aplecăm cu cât mai multă responsabilitate asupra proiectelor pe care să le finanţăm din fonduri europene şi cred că în această perioadă fiecare minister, fiecare instituţie în parte, împreună cu echipele pe care le are în coordonare, lucrează pentru ca proiectele pentru finanţările care sunt deja deschise să poată să fie depuse pentru a creşte şi gradul de absorbţie şi pentru a ne rezolva nişte probleme naţionale. Eu le-am trasat sarcini încă de când am preluat Ministerul Mediului subordonaţilor mei că trebuie să avem un grad mare de absorbţie pe fonduri europene şi că trebuie să scrie cât mai multe proiecte, proiecte pe care unele deja le-am şi depus la sfârşitul lui 2018, unele rămân să fie în perioada următoare depuse, având parteneri, prin selecţie, inclusiv parteneri institutele de cercetare, care mi se pare că trebuie să lucreze la un alt nivel şi să fie folosite cât mai mult de fiecare dintre noi", a susţinut Graţiela Gavrilescu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Grațiela Gavrilescu