x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Linie specială de acces pe aeroporturi pentru pasagerii care vin din China

Linie specială de acces pe aeroporturi pentru pasagerii care vin din China

27 Ian 2020   •   14:58
Linie specială de acces pe aeroporturi pentru pasagerii care vin din China

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat luni că au fost înfiinţate pe aeroporturile internaţionale linii speciale de acces pentru pasagerii care vin din China.

"De acum câteva zile s-a creat pe aeroporturile internaţionale o linie specială de acces pentru pasagerii care vin din China, precum şi pentru pasagerii chinezi. De asemenea, avem o bază de date şi ştim localizarea lor pe teritoriul României. Toţi călătorii care vin din China primesc nişte chestionare speciale şi sunt instruiţi să sune la 112, pentru că apelurile lor sunt preluate pentru a identifica acest pacient zero. Personal am vizitat împreună cu echipa Ministerului Sănătăţii unităţile de la "Matei Balş", unde pot fi trataţi corect aceşti pacienţi, iar centrele pe care vreau să le identificăm clar la nivel naţional sunt - în afară de Bucureşti - Iaşi, Târgu Mureş, Cluj, Timişoara, Sibiu şi identificăm un centru suplimentar la Oradea", a spus ministrul.

El a adăugat că, începând de marţi dimineaţă, la Institutul "Matei Balş" se vor putea face teste pentru identificarea coronavirusului, iar de săptămâna viitoare şi în unităţile sanitare din oraşele menţionate, care vor primi reactivi pentru a putea identifica coronavirusul.

În eventualitatea în care România s-ar confrunta cu persoane infectate cu coronavirus, potrivit acestuia, primele zece vor fi tratate la Institutul "Matei Balş".

"Idee este să nu aducem toate cazurile în Bucureşti. Este vorba ca primele zece cazuri să fie tratate în Bucureşti, dacă vom avea vreodată aceste zece cazuri, şi să creăm expertiza şi la nivel naţional", a susţinut ministrul Sănătăţii.

Referindu-se la gripa sezonieră, Costache a spus că în acest an campania de vaccinare antigripală va demara "din timp". AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Costache