x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Sănătăţii: Vom face plângere penală în cazul salonului de înfrumuseţare din mall-ul din Capitală

Ministrul Sănătăţii: Vom face plângere penală în cazul salonului de înfrumuseţare din mall-ul din Capitală

19 Feb 2019   •   13:23
Ministrul Sănătăţii: Vom face plângere penală în cazul salonului de înfrumuseţare din mall-ul din Capitală
Sursa foto: Karina Knapek

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, la Iaşi, că pe numele societăţii din Bucureşti în care funcţiona un salon de înfrumuseţare în care se fac intervenţii estetice ilegale va fi făcută o plângere penală, precizând că deja, prin Direcţia de Sănătate Publică, a fost notificat mall-ul în care respectiva firmă funcţionează că aceasta nu are autorizaţie.

"Ministerul poate face foarte multe. Ministerul este autoritate. Cred că, uneori, ne-am obişnuit să nu respectăm autoritatea sau poate nu s-a dorit a fi respectată autoritatea. Pe mine, personal, nu mă interesează ce spune firma. Eu spun că am nişte reguli. Ministerul Sănătăţii a creat un cadru legal pe care această societate nu îl respectă. Prin urmare, Ministerul Sănătăţii, prin DSP Bucureşti, a informat conducerea mall-ului că există o societate în incintă care îşi desfăşoară activitatea fără autorizaţie. Nu cred că într-un contract comercial nu există o clauză "dacă nu eşti legal poţi funcţiona". Nu cred. Vom aştepta răspunsul şi, bineînţeles, vom face plângere penală. Asta este clar", a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Ea a spus că, deşi salonul de înfrumuseţare ar fi trebuit să îşi suspende activitatea, acesta continuă să funcţioneze ilegal.

"Inclusiv din Ministerul Sănătăţii a sunat cineva şi s-a programat. Prin urmare, astăzi, măsurile vor fi foarte drastice. Nu e nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a obţine o suspendare sau o închidere de activitate. Firma avea activitatea suspendată din luna septembrie (2018 -n.r). Avea un plan de conformare cu nişte neconformităţi care trebuiau rezolvate într-un interval de timp, putând însă să funcţioneze ulterior, dar în alte condiţii şi nu cu act medical efectiv", a declarat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii a confirmat totodată că, în timpul controlului făcut de inspectorii DSP Bucureşti, s-a constatat că mai multe produse medicale aveau termenul de valabilitate expirat.

În urma unor controale efectuate de DSP Bucureşti a fost descoperit un cabinet de înfrumuseţare care funcţionează într-un mall din Capitală şi care oferea inclusiv servicii medicale de injectare cu botox şi acid hialuronic. AGERPRES

×
Subiecte în articol: sorina pintea