x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Sportului a făcut turul arenelor aflate în construcție în București: O bijuterie de stadion

Ministrul Sportului a făcut turul arenelor aflate în construcție în București: O bijuterie de stadion

28 Apr 2020   •   15:50
Ministrul Sportului a făcut turul arenelor aflate în construcție în București: O bijuterie de stadion

Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, a vizitat, marţi, stadioanele din Bucureşti, aflate în construcţie, respectiv Steaua, Arcul de Triumf şi Rapid. El a dezvăluit cu însămânţarea gazonului s-ar putea face în luna septembrie, potrivit unui anunț postat de ministrul Sporturilor,

Ionuţ Stroe a făcut, marți, o vizită la arenele din Capitală şi a declarat că este încântat de cum arată stadioanele. Ministrul a început turul cu arena din Ghencea.

"Vreau să vă impărtăşesc şi vouă câteva imagini de la o bijuterie de stadion, unde după cum vedeţi se lucrează", a spus Ministrul Sportului, Ionuţ Stroe, care s-a filmat în mijlocul terenului stadionului Ghencea, acolo unde se montează instalaţia nocturnă.

"Sunt lucruri foarte interesante şi bune care se petrec aici şi sper că imaginile astea încântă pe toată lumea. Înţeleg de la constructori că perioada mult mai bună pentru însămânţarea gazonului este luna septembrie", a mai spus Ionuţ Stroe, care a continuat ziua cu vizite făcute şi la stadioanele Arcul de Triumf şi Rapid.

"Evoluţia este impresionantă faţă de momentul ultimei vizite. Lucrările au avansat considerabil şi cred că în luna august vom avea un motiv de bucurie, va fi gata acest stadion, care dispune de un centru de recuparare ultramodern, în incinta stadionului", a spus Ministrul Sportului despre stadionul Arcul de Triumf, care va avea o capacitate de 8.000 de locuri.

Referit la stadionul din Giuleşti, Ionuţ Stroe a declarat că lucrările sunt "puţin întârziate faţă de ale celorlalte două arene".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ionut stroe