x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mitică Dragomir, criză de nervi la DNA: "Băi nebunilor, sunt învinuit, nu inculpat! Mă, voi vreţi sânge? Fir-aţi ai dracului!"

Mitică Dragomir, criză de nervi la DNA: "Băi nebunilor, sunt învinuit, nu inculpat! Mă, voi vreţi sânge? Fir-aţi ai dracului!"

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    27 Oct 2011   •   08:05
Mitică Dragomir, criză de nervi la DNA: "Băi nebunilor, sunt învinuit, nu inculpat! Mă, voi vreţi sânge? Fir-aţi ai dracului!"

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, s-a prezentat, in aceasta dimineata, la DNA, in dosarul excluderii Universitatii Craiova.

La iesirea din sediul DNA, Dumitru Dragomir a avut o reactie foarte dura la adresa ziaristilor. "Bai nebunilor, sunt invinuit, nu inculpat! Daca sunt chemat aici sa nu credeti ca sunt si vinovat", le-a strigat presedintele LPF, care a adaugat ca el este prea frumos pentru a fi invinuit in acest dosar.


Vizibil iritat de jurnalistii adunati in jurul lui, Dragomir a explodat in injurii la adresa presei.

'Ce cautati dupa mine, cine va cheama pe voi ma? Ma, voi vreti sange? Cine sunteti voi sa faceti abuzurile astea? Voi vreti corectitudine sau sange? Pai ce, ba, voi ma calcati pe bombeuri, pai cine sunteti voi sa faceti abuzurile astea... Pai ce cautati ba peste mine, ma calcati, uite ce mi-ati facut pe pantofi, pe pantaloni..', a strigat Dragomir jurnalistilor.




In dosarul excluderii Universitatii Craiova au fost puse sub invinuire Federatia Romana de Fotbal si Liga Profesionista de Fotbal. Mai sunt invinuiti presedintii acestor foruri, Mircea Sandu si Dumitru Dragomir, si de alti 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF.

Acestia sunt invinuiti de abuz in serviciu si de sustragere de bunuri de sub sechestru si risca o pedeapsa cuprinsa intre sase luni si 15 ani de inchisoare.

Potrivit documentului de incepere a urmaririi penale, actiunea procurorilor DNA in acest caz a fost pornita pe baza plangerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut inceperea urmaririi penale fata de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universitatii Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor.

In motivarea plangerii penale se arata ca Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Sfaiter, Marin Rusen, Stefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costas, Sorin Terbea si Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat masura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, in conditiile in care acest club nu a incalcat in niciun fel Statutul FRF, fara a arata si motiva cauzele acestei decizii.

Plangerea penala arata ca gruparea craioveana a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro, reprezentand drepturile federative ale celor 39 de jucatori deveniti liberi de contract si preluati de alte cluburi in urma excluderii Universitatii Craiova.

Tot in plangerea penala se arata ca Marian Rusen se afla in conflict de interese la luarea deciziei de excludere a Universitatii Craiova. Rusen a votat excluderea Craiovei, iar formatia al carei presedinte este, Juventus Bucuresti, a luat locul Universitatii din Liga a II-a.

Din actele aflate la dosar, procurorii au ajuns la concluzia ca masura excluderii provizorii a Universitatii Craiova luata de Comitetul Executiv al FRF nu a fost motivata detaliat cu abaterilor comise, nespecificandu-se in ce consta gravitatea acestor incalcari ale Statutului Federatiei. Procurorii arata ca hotararea de excludere a clubului oltean a fost pusa in aplicare imediat, desi era provizorie si nedefinitiva, astfel ca SC Fotbal Club U Craiova SA nu a avut posibilitatea unei cai de atac inainte de producerea efectelor juridice, in conditiile in care dreptul la aparare nu poate fi ingradit sau limitat.

Procurorii anticoruptie au mai stabilit ca "motivarea comiterii unei abateri grave constand in chemarea in judecata (n.r. - de catre Universitatea Craiova) a Federatiei Romane de Fotbal nu subzista". "Conform incheierii nr. 4278/2/2011 din 07.10.2011 a Curtii de Apel Bucuresti, in dosarul cauzei figureaza in calitate de parat doar Victor Piturca, nu si Federatia Romana de Fotbal prin Comisia de Recurs si Camera Nationala de Solutionare a Litigiilor", se arata in rezolutia de incepere a urmaririi penale.

Totodata, contractele civile incheiate intre club si jucatori nu puteau fi desfiintate de catre o persoana juridica prin reprezentantii sai (n.r. - FRF si LPF), in conditiile in care nu exista manifestare de vointa a partilor in acest sens sau hotarare judecatoresca. Mai mult, nici in acest caz gruparea olteana nu a avut dreptul la aparare, noteaza procurorii in documentul citat.

"Stingerea raporturilor juridice nascute intre clubul de fotbal din Craiova si fotbalisti, prin vointa arbitrara a unui tert strain de aceste raporturi juridice, reprezinta o incalcare grava a drepturilor si libertatilor persoanei, o infrangere a vointei acesteia, o limitare a dreptului de a apela la justitie si a dreptului de aparare, actiune facuta cu stiinta si in mod bine elaborat", au stabilit procurorii DNA.

Acestia au mai constatat ca Statutul FRF in vigoare la data hotararii de excludere era cel din 11.05.2009 si nu cel din 09.05.2011, iar in vechiul statut nu exista prevederea ca daca membrii Comitetului Executiv decid cu titlu provizoriu excluderea unui membru afiliat, sanctiunea este executorie si cu efecte depline.

Directia Generala a Finantelor Publice Dolj a sechestrat si indisponibilizat, la 31 ianuarie 2011, drepturile federative a 39 de jucatori ai Universitatii Craiova, "in scopul recuperarii creantelor organului fiscal asupra clubului". In ciuda acestei situatii, FRF si LPF au stins raporturile juridice ale clubului cu jucatorii si i-au legitimat pe acestia la alte cluburi, ceea ce a dus practic la scoaterea de sub sechestru a drepturilor federative si pagubirea bugetului consolidat al statului.

"Reaua credinta a persoanelor mai sus aratate, pe langa cele precizate mai sus este nuantata si de un fapt de necontestat. Astfel, pe ordinea de zi a sedintei Comitetului executiv al FRF din 20.07.2011 se afla punctul referitor la excluderea SC Fotbal Club U Craiova SA si imediat acestuia de promovare in Liga a II-a, in locul clubului exclus, a unui alt club. Este vadita situatia ca deja se hotarase, inaintea sedintei, excluderea clubului craiovean fara nicio dezbatere, analiza si luare a unei decizii loiale", se mai precizeaza in rezolutia de incepere a urmaririi penale.

Desi Universitatea Craiova a cerut inceperea urmaririi penale fata de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea, DNA i-a invinuit in acest caz si pe presedintele clubului Otelul Galati, Marius Stan, membru in Comitetul Executiv al FRF ca reprezentant al cluburilor din Liga I, si pe Marian Palarie, membru in Comitetul Executiv ca reprezentant al cluburilor de fotbal feminin, care s-au abtinut la votul din 20 iulie.

Marian Rusen, Cornel Sfaiter, Stefan Stana, Paul Costas si Cristian Bobar au fost prezenti, miercuri, la sediul DNA.

×