x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mitingul steagurilor secuieşti, joi la Sfântu Gheorghe

Mitingul steagurilor secuieşti, joi la Sfântu Gheorghe

de Istvan Deak    |    05 Noi 2012   •   18:00
Mitingul steagurilor secuieşti, joi la Sfântu Gheorghe

Continuă conflictul dintre prefectul Covasnei, Codrin Munteanu, şi edilii UDMR, Antal Arpad, primarul oraşului Sfântu-Gheorghe, şi Tamas Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna. După ce săptămâna trecută Tribunalul Covasna a dat câştig de cauză Consiliului Judeţean în disputa cu Prefectura privind legalitatea steagului judeţului aprobat în anul 2007, luni dimineaţa, liderii UDMR Covasna au amplasat un panou uriaş cu inscripţia "SIC Terra Siculorum” (Ţinutul Secuiesc) în faţa sediului Prefecturii din Sfântu Gheorghe, menţionând că gestul vine în replică la "acţiunile provocatoare” ale prefectului faţă de simbolurile comunităţii maghiare.

Apel la miting
Primarul Antal Arpad a dezvăluit că liderii UDMR vor organiza joi, de la orele 16.00, un protest în faţa Prefecturii Covasna. "Fac apel la toţi cei care vor participa la miting să vină cu un steag secuiesc. Primii 500 care vor ajunge la miting vor primi steaguri secuieşti din partea organizatorilor, pe care le pot duce acasă şi le pot arbora pe casele lor. Scopul protestului este de a transmite un mesaj clar reprezentantului Guvernului de a înceta cu provocările şi acţiune negative, în caz contrar vom organiza săptămânal astfel de acţiuni de protest, la care vor lua parte tot mai multe persoane”, a spus Antal.

Se duelează prin tribunale
Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a subliniat că Tribunalul Covasna a respins acţiunea intentată în contencios administrativ de Prefectură pe motiv că adoptarea steagului nu are un temei legal. Tamas a spus că prefectul Codrin Munteanu excelează în acţiuni care atacă direct ori indirect identitatea ori sentimentele naţionale ale secuilor, generând o stare de tensiune interetnică. "Domnul prefect nu face altceva decât încearcă să creeze tensiuni etnice în zonă. Îl vom sesiza pe prim-ministrul Victor Ponta despre modul în care activează reprezentantul Guvernului în judeţul Covasna. Nu cred că astfel de acţiuni fac parte din programul guvernamental”, a spus Tamas Sandor. "Am chemat cetăţenii oraşului şi judeţului să apărăm steagul nostru naţional secuiesc”, a mai spus acesta.Prefectul Codrin Munteanu a făcut recurs la sentinţă şi are convingerea că procesul va fi câştigat la Curtea de Apel Braşov.  Steagul aflat în dispută conţine o stemă din secolul al XIV-lea, respectiv stema Ţinutului Trei Scaune, aprobată în anul 2007 de Comisia de heraldică şi de Guvernul României.

Antal Arpad:"Nu o sa plecam în Asia sau Ungaria”
Primarul Antal Arpad a menţionat luni dimineaţa că s-a săturat de atacurile prefectului la adresa minorităţii maghiare. "Este o vorbă care spune că cel care seamănă vânt culege furtună. Prin aceste acţiuni prefectul nu a făcut altceva decât să jignească şi să provoace comunitatea maghiară. Am semnalat şi decidenţilor de la Bucureşti că numirea şi acţiunile acestui prefect nu cred că ajută la buna convieţuire dintre români şi maghiari. Nu cred că face cinste Guvernului să aibă un asemenea reprezentant în teritoriu care nu face altceva decât să jignească o comunitate care vrea să trăiască în această ţară pe pământul ei natal. Spun asta pentru cei care o să ne trimită în Ungaria sau în Asia, că nu o să plecăm, că vrem să trăim aici pe pământul nostru natal şi vrem să fim respectaţi, pentru că ne plătim impozitele cel puţin în aceeaşi măsură ca cetăţenii din alte judeţe', a spus Antal Arpad.   

Panoul rămâne până în Ajunul Crăciunului
Cât priveşte panoul instalat în faţa Prefecturii, care are o mărime de aproape 12 metri pătraţi, Tamas a spus pentru Agerpres că acesta este autorizat de Primărie şi va sta aici până la Crăciun. "SIC este prescurtarea denumirii Ţinutului Secuiesc în limba latină - Terra Siculorum”, a explicat Tamas Sandor. Acesta a mai spus şi că există o serie de expresii similare, recunoscute inclusiv de Guvern în documente oficiale, cum ar fi "Ţara Haţegului”, "Ţara Bârsei”, "Ţara Almaşului' sau "Ţara Silvaniei', prin urmare nu înţelege de ce nu este acceptată şi "Ţara Secuilor” ori "Ţinutul Secuiesc”. În opinia noastră, expresia "Ţinutul Secuiesc” are acelaşi rol şi suntem convinşi că nu există nici o problemă de legalitate dacă după cuvântul "Ţinutul” urmează cuvântul "secuiesc””, a conchis acesta.

Prefectul se apără cu legea în mână
Codrin Munteanu a catalogat demersul liderilor UDMR drept o acţiune cu caracter electoral, menţionând că aceştia prezintă informaţiile trunchiat şi speculează teme etnice pentru a-şi face imagine.  Munteanu a precizat în repetate rânduri că a atacat denumirile instituţiilor menţionate pentru că, potrivit Constituţiei, limba oficială a ţării este limba română, iar toate inscripţiile trebuie scrise mai întâi în română şi apoi în alte limbi, nu invers cum se întâmplă în numeroase cazuri din judeţul Covasna. Munteanu a menţionat, de asemenea, că legea are specificaţii foarte clare şi în ce priveşte drapelele care pot fi arborate de autorităţile locale, însă în Covasna aceste prevederi sunt de multe ori ignorate, prin urmare prefectul este nevoit să intervină conform prerogativelor sale pentru restabilirea legalităţii.

×
Subiecte în articol: udmr autonomie Tinutul Secuiesc miting