Mitropolitul Robu: Postul Crăciunului, prilej să intrăm în lumea invizibilă din noi, să ascultăm vocea conştiinţei

Postul Crăciunului a fost un prilej pentru fiecare credincios de a intra în lumea sa interioară, invizibilă, ca să mediteze la adevărurile de bază ale credinţei, afirmă mitropolitul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, în scrisoarea pastorală din acest an.

”Când am început postul Crăciunului, mi-am zis în gândul meu: iată că Dumnezeu ne oferă încă o dată prilejul să intrăm în noi înşine, în lumea noastră interioară, în lumea invizibilă din noi, ca să medităm adevărurile de bază ale credinţei noastre, care exprimă dragostea lui Dumnezeu faţă de noi; ne oferă încă o dată prilejul să ne adunăm din risipirea noastră exterioară, ca să vedem că în spaţiul nostru intim putem descoperi lumini şi vederi cu totul speciale, atunci când stăm faţă în faţă cu Cel care şi-a pus pecetea divină în noi”, afirmă arhiepiscopul de Bucureşti.

El atrage atenţia că „fiecare dintre noi poartă în sine un spaţiu interior, care de multe ori este evitat, pentru că acolo răsună vocea conştiinţei şi vocea lui Dumnezeu”.

”Adventul ne-a călăuzit şi ne-a propus să ascultăm aceste voci, ca să ne dezbrăcăm de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii' (Rom 13,12). Adventul ne-a pus în faţă de multe ori cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l medităm, singurul cuvânt care poate scoate tot golul din noi, acel gol în care se adună toate spaimele noastre, cu nume şi fără nume, golul nemulţumirilor şi al eşecurilor adunate ani şi ani, golul greşelilor şi al păcatelor de multe feluri, golul întrebărilor fără răspuns, al descurajării, al dubiilor, al lipsei de sens; golul acela de care nu putem scăpa, ştiindu-ne totuşi chemaţi la altceva, simţind că avem în noi ceva care nu poate fi potolit decât de legătura cu Dumnezeu, de prezenţa lui”, arată Ioan Robu.

El îi îndeamnă pe credincioşi ca, de Crăciun, să contempleze şi să mediteze la cuvântul lui Dumnezeu, subliniind că „închinarea noastră în faţa Pruncului dumnezeiesc înseamnă şi mărturisirea noastră de credinţă”.

În context, Ioan Robu evocă exemplul de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele al lui Vladimir Ghika. Deşi, la vârsta de 80 de ani, se afla în întunericul închisorii şi al chinurilor la care a fost supus, „a suportat totul păstrându-şi seninătatea şi speranţa, căci îi deschisese demult lui Dumnezeu inima şi gândul său”.

”Dumnezeu era cu el. Iar Monseniorul împărtăşea şi celor din jurul său mângâierea prezenţei lui Dumnezeu, mângâierea speranţei, a acelei speranţe care cuprinde luminând şi viaţa prezentă, şi viaţa de după moarte. Aşa a rămas Vladimir Ghika în amintirea celor de la Jilava, aşa rămâne şi-n ochii noştri: ca exemplu de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele, de orice condiţie ar fi fost acesta”, se arată în pastorală.
Chemarea Crăciunului reprezintă „chemarea la comuniunea cu Dumnezeu şi, totodată, la comuniunea cu aproapele, comuniunea fiind legea Împărăţiei lui Dumnezeu, care a început cu naşterea lui Isus”, mai afirmă ÎPS Ioan Robu.