x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Mittal Galaţi: Grevă generală începând de luni

Mittal Galaţi: Grevă generală începând de luni

12 Apr 2008   •   00:00

Sindicatul Solidaritatea de pe platforma siderurgică Arcelor Mittal Galaţi, a decis, vineri seară, să declanşeze greva generală în combinat începând de luni, 14 aprilie, de la ora 6,30

Sindicatul Solidaritatea de pe platforma siderurgică Arcelor Mittal Galaţi, a decis, vineri seară, să declanşeze greva generală în combinat începând de luni, 14 aprilie, de la ora 6,30, transmite Rompres.

Printre revendicările sindicatului se numără dublarea salariilor, dar nu mai puţin de 280 de lei per salariat, majorarea de la 25 la 50% a plăţilor acordate pentru munca în week-end, majorarea de la 120 la 300 de lei a celor patru prime legale, creşterea de la 200 la 350 de lei a primelor de vacanţă, prelungirea termenelor în care administraţia trebuie să aloce ajutoare financiare familiilor de siderurgişti care au decedat sau care au suferit un accident de muncă în urma căruia au rămas invalizi de gradul I sau II, după cum urmează de la 25 de luni la 36 de luni în caz de deces şi de la 20 de luni la 24 de luni în caz de invaliditate.

În urmă cu cîteva zile, două sindicate din combinat – FSS Metarom Galaţi şi Uniunea Teritorială a Sindicatelor Libere (UTSL) – au fost de acord cu ultima ofertă a administraţiei combinatului care se referă la o creştere salarială de 9,5%, dar nu mai puţin de 100 de lei, dispariţia categoriilor I şi II, cele mai mici în cazul muncitorilor calificaţi şi remunerarea lor la nivelul celei de-a treia categorii, respectiv un salt salarial de la 610 lei – cât se primea brut la categoria întâi, la 832 în prezent pentru categoria a treia. De asemenea, salariul minim de încadrare pentru cei cu studii superioare va fi de 1.256 de lei.

Alţi 1.400 de angajaţi vor trece într-o clasă superioară, ceea ce înseamnă o creştere salarială suplimentară de 5%.

Liderul Sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a declarat că Sindicatul pe care-l conduce ar fi fost de acord cu această ofertă, aplicată retroactiv de la 1 ianuarie, dar cu condiţia reluării negocierilor Contractului Colectiv de Muncă în luna mai, respinsă de administraţia combinatului.

Deocamdată nu se ştie care este poziţia celui de-al patrulea sindicat de pe platformă, Forum, care numără aproximativ 350 de membri, însă se pare că nici aceştia nu au acceptat oferta combinatului.

×
Subiecte în articol: observator luni