x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moda bileţelul la aleşi

Moda bileţelul la aleşi

de Diana Lazăr    |    01 Apr 2015   •   22:29
Moda bileţelul la aleşi

Au telefoane de ultimă generație, dar le poartă mai mult ca pe accesorii. Psihoza interceptărilor și frica de DNA i-a învățat pe parlamentari să se limiteze la conversații scurte și seci, să comunice doar față în față cu interlocutorul sau să scrie mesaje pe hârtie.

Asaltul DNA asupra clasei politice a băgat spaima în parlamentari. Toate discuțiile se desfășoară la cafenea, prin birouri sau în colțurile ferite de camerele de supraveghere. Chiar și cei care susțin ca nu au nimic de ascuns, se feresc de telefon pe cât de mult posibil. “Nu sunt speriat decât de eventuale combinații. Cu hipertehnologizarea de astăzi se pot compila cuvinte, vorbe, accente, s.a, sigur că dacă cineva e rău voitor  îți poate transforma un mesaj liber fara de chestiuni obscure intr-unul care in functie de ce dorinte au sa ti-l compuna in asa fel incat sa para un mesaj cu substrat”, a explicat pentru Jurnalul National deputatul PSD, Madalin Voicu. El spune ca a observat la cei mai paranoici dintre colegii sai metode noi de comunicare: “Unii vorbesc si prin semne, altii isi scriu si ard hartia, deci sunt lucruri pe care nu stiu daca le inteleg sau nu, dar le observ. Este o presiune pe care nu stiu daca eu o simt, dar o simt la altii”. 10.000 de mandate de ascultare in 2014

La randul sau, Cezar Preda, membru in comisia de control a SRI, sustine ca politicienii sufera de psihoza ascultarilor. “Pai daca doua precupete in piata spun <> sau <>, d-apai la nivel de parlamentar, de responsabil administrativ sau executiv ? E o temere din asta ca toate telefoanele sunt ascultate”,  a observat Cezar Preda.  Frica ca oricine poate “pica pe interceptari” este nejustificata, mai spune Cezar Preda, sustinand ca nu suntem chiar toti ascultati. El spune ca un raport al SRI pe 2014  arata ca exista 10 mii de mandate de ascultare la nivel national, din care doar 5-6% sunt pe siguranta nationala,  solicitate de SRI. Senatorul UDMR Marko Bela nu se lasa insa impresionat de cifre: “Eu cred ca din nou suntem intr-o situatie cand toata lumea e atenta la ceea ce vorbeste prin telefon. Inclusiv eu”.

Parlamentarii acuza: SRI e prea opac

Desi detin controlul asupra institutiei si dreptul de initiativa legislativa, parlamentarii se plang ca SRI nu este transparent. “Cred ca foarte multi oameni politici se tem de acest lucru de cand cu anchetele DNA-ului, dar este vina noastra, a politicului, ca nu intrebam exact sub ce legislatie se fac aceste ascultari. Din pacate, in clasa politica si in Parlament este o nebunie vorbitul la telefon pentru ca s-a creat aceasta impresie ca toata lumea este ascultata”, spune deputatul independent, Florentin Gust.

×