x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Moda Brâncovenilor la Muzeul Naţional de Artă

Moda Brâncovenilor la Muzeul Naţional de Artă

de Carmen Anghel    |    30 Iul 2014   •   16:38
 Moda Brâncovenilor la Muzeul Naţional de Artă

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR)ne face o invitaţie deosebită pentru joi, 31 iulie, la ora 17:30. În Galeria de Artă Veche Românească se ţine o nouă conferinţă, în cadrul programului Brâncoveanu@MNaR. Tema: “Moda Brâncovenilor şi performingul de costum”, susţinută de prof. univ. dr. Rucsandra Unda Popp, coordonator al Departamentului de Modă al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.

Se va discuta despre “costumele purtate la curtea lui Constantin Brâncoveanu, folosind ca surse documentare jurnalele călătorilor străini şi picturile votive din bisericile şi palatele pe care voievodul  le-a ctitorit. În cadrul acestei conferinţe vor fi prezentate imagini de la o inedită demonstraţie de costum ce a avut loc la palatul Mogoşoaia, inspirată de povestea dramatică a Brâncovenilor. La graniţa dintre teatru şi creaţie vestimentară, performingul de costum desfăşurat sub coordonarea Rucsandrei Unda Popp a amintit de fastul curţii domneşti şi de moda din ţara Românească în epoca brâncovenilor, fără a fi o reconstituire istorică.”, informează MNAR.        
     
Cu prilejul acestei conferinţe, în sala dedicată artei brâncoveneşti din cadrul Galeriei de Artă Veche Românească  va fi expusă pentru prima dată o preţioasă  broderie – nabederniţă - din epoca Brâncovenilor, care a fost dăruită Mănăstirii Hurezi. “Nabederniţa este o piesă a veşmântului arhieresc specific cultului ortodox, care se poartă la slujirea Sfintei Liturghii, legată de brâu cu o panglică şi lăsată să atârne pe piciorul drept până la genunchi.”, ne mai spun specialiştii MNAR. Nabederniţa va rămâne expusă până la sfârşitul lunii august.


×