x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Monica Macovei crede că este Nelson Mandela

Monica Macovei crede că este Nelson Mandela

de Petru Zoltan    |    18 Aug 2014   •   19:46
Monica Macovei crede că este Nelson Mandela

Victor Ponta susţine că Macovei a fost tocmai instrumentul de represiune al regimurilor comuniste şi securist-băsiste
Politicienii români au luat-o razna. De-a binelea! Fosta procuroare comunistă Monica Macovei a anunţat în direct că seamănă cu fostul preşedinte sud african Nelson Mandela. “M-am gândit că, în multe feluri, eu semăn cu Nelson Mandela, care nu şi-a sacrificat principiile niciodată, care şi-a scos poporul dintr-o stare dezastruoasă, pentru care nimic nu a fost imposibil şi care a făcut foarte mulţi ani de închisoare, s-a sacrificat, şi-a sacrificat interesele personale pentru ţară. Şi mă identific cu toate aceste lucruri”, a declarat Monica Macovei, în cadrul unei emisiuni.

Dar europarlamentarul Monica Macovei nu a făcut închisoare, ba din contră, în calitate de procuror a băgat oamenii în puşcăriile comuniste, când semna mandatele de arestare în alb. Nu a scos poporul din starea dezastruoasă şi nici nu s-a sacrificat de dragul patriei. În schimb, a apărut într-un pictorial într-o revistă de femei. 

Victimele mineriadei
Pe când lucra la fosta procuratură a Sectorului 1, Macovei s-a ocupat şi de anchetarea victimelor mineriadei din 1990. Cei arestaţi atunci au fost bătuţi cu bestialitate la o unitate militară din Măgurele, fostul ministru al Justiţiei a afirmat că nu a văzut nici un act de violenţă, afirmaţiile sale fiind folosite de fostul ministru de Interne, generalul Mihai Chiţac, în apărarea sa, la proces. “Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta Procuratură a Sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi de la aceeaşi unitate, am fost trimişi la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti: Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu. La Măgurele, am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau declaraţii din Piaţa Universităţii. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii, am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă”, a declarat fostul procuror, pentru EVZ din luna mai 1997.

Asociaţia Victimelor Minieriadelor 1990-1991 din România a publicat pe site-ul organizaţiei mai multe mărturii care descriu calvarul prin care au trecut victimele. Nici una dintre mărturii nu susţine varianta prezentată de Monica Macovei. “La Măgurele ne-au băgat pe toţi într-un garaj, nu înainte de a ne filma înşiraţi lângă un zid. Au fost zile de coşmar: multe bătăi şi interogatorii. (...) Pe drum, de fiecare dată, ne luau în primire patru militari care ne aplicau lovituri cu bastoanele de nu mai ştiam de noi. La interogatorii erau fel de fel de anchetatori. Îl ţin minte pe unul, o bestie, cred că era dement. (…) Eram peste 100 de persoane arestate acolo. Mulţi erau grav răniţi şi se continua aplicarea de bătăi, în ciuda stării precare a acestora. L-am zărit, printre arestaţi, şi pe Nica Leon, preşedintele Partidului Liber Democrat, bine bătut, cu nasul spart. După câteva zile am avut noroc: un anchetator, fost vecin din Ferentari, unde copilărisem împreună, m-a recunoscut. Mi-au dat drumul pe data de 18 iunie”.

Reacţie
Premierul Victor Ponta a reacţionat în urma declaraţiilor făcute de Monica Macovei, despre care a spus: “Cea mai mare mizerie a acestui an politic s-a produs! Monica Macovei s-a autocomparat cu Nelson Mandela! Este o jignire cumplită pentru memoria unei personalităţi mondiale care simbolizează lupta pentru libertate, solidaritate şi toleranţă (adică exact valorile pe care Macovei şi cei ca ea le detestă şi le combat zi de zi!). (…) Cred că Monica Macovei a spus din greşeală Mandela – a vrut să spună Ana Pauker!”.

×
Subiecte în articol: monica macovei