x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator MOST WANTED: Membrii CSM, CONVOCAŢI PRIN MICA PUBLICITATE la şedinţa de plen de joi

MOST WANTED: Membrii CSM, CONVOCAŢI PRIN MICA PUBLICITATE la şedinţa de plen de joi

de Gabriela Ştefan    |    22 Aug 2012   •   15:47
MOST WANTED: Membrii CSM, CONVOCAŢI PRIN MICA PUBLICITATE la şedinţa de plen de joi

Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) este nemultumita de faptul ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) amana sa ia act de demisia judecatoarei Mona Pivniceru. Intr-un comunicat de presa remis redactiei, presedintele AMR, judecatorul Viorel Spanu, aduce mai multe acuzatii membrilor CSM, declarand ca spera ca acestia "vor renunta la eventuale tertipuri de amanare a luarii act de dubla demisie prin fortarea invocarii si aplicarii unui text de lege care nu isi poate produce efecte in situatia dnei Pivniceru (art 65. alin. 5 din Legea 303/2004 republicata)".
Mai mult, in acelasi comunicat, presedintele AMR mai informeaza ca asociatia i-a citat prin mica publicitate pe membrii CSM pentru a participa la sedinta de plen de maine, joi, 23 august, ora 9.

Redam in continuare comunicatul integral: "Avand in vedere precipitarea evenimentelor legate de sedinta plenului Consiliului Superior al Magistraturii amanata din lipsa de cvorum din data de 22.08.2012, Asociatia Magistratilor din Romania prin mica publicitate a ziarelor Romania Libera si Evenimentul Zilei a adus la cunostiinta fiecarui membru al CSM ca in data de 23.08.2012 ora 9:00 are loc sedinta plenului CSM la sediul institutiei din Calea Plevnei nr 141B, sector 6, Bucuresti.
Speram ca membrii CSM vor lua act de cererile de demisie ale Dnei jud. Mona Maria Pivniceru si vor renunta la eventuale tertipuri de amanare a luarii act de dubla demisie prin fortarea invocarii si aplicarii unui text de lege care nu isi poate produce efecte in situatia dnei Pivniceru (art 65. alin. 5 din Legea 303/2004 republicata).
Nimic nu poate prevala interesul justitiei ca Mona Maria Pivniceru sa fie titularizat pe postul de ministru al justitei. Orice tergiversare in a lua act de o manifestare unilaterala de vointa constitutie un act politic facut impotriva celor pe care ii reprezinta si care compromite justitia si reprezentantii Autoritatii Judecatoresti.
La nivel national judecatorii si procurorii sustin numirea dnei Mona Maria Pivniceru lucru atestat prin numeroasele demersuri ale celor doua asociatii-APR si AMR.
Presedinte interimar al Asociatiei Magistratilor din Romania
judecator conf. univ.dr. Dan Spanu"

×