x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce nu vrea DNA eliberarea lui Adrian Năstase: Procurorii cred că fostul premier are regrete de natură greşită

De ce nu vrea DNA eliberarea lui Adrian Năstase: Procurorii cred că fostul premier are regrete de natură greşită

07 Mar 2013   •   16:12
De ce nu vrea DNA eliberarea lui Adrian Năstase: Procurorii cred că fostul premier are regrete de natură greşită
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, în motivele de recurs împotriva deciziei de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, că fostul premier nu regretă că a ajuns să facă parte dintr-o galerie de lideri politici cu probleme penale, ci că este singurul condamnat definitiv, informează mediafax.ro.

DNA notează, în motivarea recursului făcut împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 4 de eliberare condiţionată al lui Adrian Năstase, că acesta, prin materialele şi articolele pe care le-a scris şi publicat, dovedeşte că nu regretă faptele pentru care a fost condamnat şi că în continuare nu le admite, singurul regret al său fiind acela că este singurul faţă de care s-a pronunţat o condamnare cu executare.

Totodată, procurorii arată, în documentul citat, în care enumeră o serie de articole ale lui Năstase, că "justiţia, în ierarhia sistemului de valori al condamnatului Năstase Adrian, ocupă un loc minor".

"Poziţia este tipică pentru un exponent al puterii legislative sau executive pentru care în România, dintre puterile statului, puterea judecătorească este, de departe, cea mai de ignorat. Prioritatea sa este viaţa politică în orice condiţii, iar nu actul de justiţie, deoarece perceptele morale ţin de forul interior al fiecărui individ, marele regret al condamnatului este dat de faptul că o continuare a vieţii politice prin ocuparea unei funcţii de autoritate în stat este interzisă nu la nivelul conştiinţei sale de existenţă a vreunui impediment moral, ci de judecători, prin pedeapsa complementară aplicată", notează procurorii DNA, în documentul citat.

Anchetatorii redau o parte din articolul "Aţi aflat motivul condamnării mele la închisoare cu executare?", publicat în 14 octombrie 2012 de Adrian Năstase, şi notează, în continuare, că "regretul condamnatului este că trebuie să respecte o hotărâre judecătorească sub aspectul interzicerii unor drepturi pe o perioadă determinată de timp, fiindcă din punct de vedere moral nu vede niciun impediment de a ocupa o funcţie publică dacă, de exemplu, ar fi suferit o condamnare cu suspendare".

Procurorii DNA mai susţin că Năstase "denaturează instituţii juridice în interes personal" şi arată că fostul premier "îşi înfăţişează cererea de liberare condiţionată nu ca pe o vocaţie a sa la o măsură administrativă de executare pe mai departe a pedepsei, ci ca pe o favoare făcută bugetului de stat, prin scutirea acestuia de la cheltuielile pe care ar fi trebuit să le facă în penitenciar cu deţinutul".

Recursul la eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase va fi judecat în 18 martie, la Tribunalul Bucureşti, care a stabilit acest termen luni, după ce a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au transmis luni Judecătoriei Sectorului 4 dosarul privind cererea de eliberare condiţionată a lui Năstase, la care au ataşat şi motivele de recurs împotriva hotărârii prin care această instanţă a decis eliberarea condiţionată a fostului premier.

Avocatul Ion Cazacu a declarat, marţi, că procedurile privind eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase sunt "extrem şi nejustificat de lungi" şi că speră ca ziua de 18 martie, când se va judeca recursul DNA la decizia de punere în libertate, să fie "ultima din detenţia" fostului premier.

În 12 februarie, Judecătoria Sectorului 4 a admis cererea lui Adrian Năstase de eliberare din penitenciar înainte de termen.

Decizia Judecătoriei Sector 4 a fost contestată de procurorii DNA, recursul urmând să se judece la Tribunalul Bucureşti.

Instanţa Judecătoriei Sectorului 4 a dat publicităţii miercuri motivarea deciziei din 12 februarie, arătând că Adrian Năstase a avut un comportament conform "întru totul" cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat.


După decizia comisiei, avocaţii lui Adrian Năstase au depus la Judecătoria Sectorului 4 cererea de eliberare din penitenciar, care a fost admisă în 12 februarie.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii", în care a fost acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În 5 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca zilele petrecute de fostul premier în Spitalul Floreasca, în urma tentativei de sinucidere, să fie scăzute din condamnare. Instanţa a dispus atunci să fie scăzută perioada din 20 până în 26 iunie 2012. 

×
Subiecte în articol: adrian nastase dna eliberare nastase