Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Lider mondial al luptei împotriva schimbărilor climatice, UE speră să convingă şi restul lumii să accepte la summitul de la Copenhaga semnarea unui nou acord global privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Liderii europeni speră ca acest acord să reducă dependenţa energetică pe care bătrânul continent o are faţă de Rusia.
Pe măsură ce summitul de la Copenhaga (7-18 decembrie) se apropie, UE îşi intensifică eforturile de a convinge liderii mondiali de necesitatea încheierii unui nou acord de mediu, document care să continue Protocolul de la Kyoto (semnat în 1999, neratificat de toate statele, şi care va expira în 2012). S-au făcut zeci de întâlniri pregătitoare, s-au negociat sute de idei şi propuneri şi, în ciuda eforturilor diplomatice, lucrurile nu sunt încă prea clare. Bruxelles-ul propune câteva idei simple: reducerea emisiilor de dioxid de carbon până în 2020 cu 20% faţă de nivelul anului 1990; creşterea cu 20% până în 2020 a ponderii consumului de energie şi combustibili proveniţi din surse regenerabile; creşterea cu 20% a eficienţei energetice; crearea unei pieţe a carbonului, să permită statelor neindustrializate, care nu poluează atât de mult, să vândă "aer curat" guvernelor cu industrii puternice; susţinerea sau chiar subvenţionarea economiilor în curs de dezvoltare în aşa fel încât creşterea acestora să nu se facă pe metode tradiţionale (folosind conbustibili fosili, foarte poluanţi), ci cu tehnologii curate; încurajarea cercetării pentru găsirea de noi tehnologii, foarte puţin poluante, care să reducă treptat, în următoarea sută de ani, dependenţa omenirii faţă de petrol şi alţi combustibili fosili.
ADAPTARE COSTISITOARE
Studiile arată că, practic, creşterea temperaturii medii anuale globale cu 1,3 grade Celsius va aduce un infern economic şi unul umanitar. Practic, arată experţii europeni, prevenirea acestor fenomene ar fi mult mai uşoară, dar şi mult mai ieftină decât adaptarea la ele. Cele mai afectate vor fi statele sărace, în special cele din Africa şi Asia, care vor suferi în principal din cauza secetei şi lipsei apei. Cel mai prestigios document care arată acest lucru este Raportul Stern, elaborat şi prezentat în 2006 de echipa politicianul britanic Nicholas Stern. Echipa lordului a arătat că guvernele lumii vor plăti mii de miliarde de euro pentru adaptarea la schimbările climatice şi că aceşti ani sunt ultimii în care omenirea poate începe în mod serios o acţiune împotriva încălzirii globale. Altfel, va fi prea târziu.
PROBLEMA COMPENSAŢIILOR
În ciuda acestui mesaj foarte clar, părerile sunt încă împărţite, şi există voci critice şi în interiorul Uniunii Europene. Prima problemă care nu este încă lămurită se referă la compensaţiile care ar trebui acordate ţărilor mai sărace din Uniune. Cea mai vehementă voce este cea a Poloniei, ţară care cere compensaţii maxime, arătând că statele fostului bloc comunist au suferit destul atât în perioada regimurilor totalitare, cât şi în perioada de tranziţie de la comunism spre capitalism. După negocieri repetate s-a ajuns la concluzia că Bruxelles-ul va acorda compensaţii de aproximativ 60 miliarde de euro în fiecare an pentru statele est-europene. Cifrele nu sunt, însă, bătute în cuie. A doua nemulţumire, a cărei dimensiune este globală, este aceea a pieţei carbonului. Reglementările precedente, stabilite de Protocolul de la Kyoto, au fost vehement contestate de marii poluatori mondiali, Statele Unite ale Americii, China, India, Rusia, Brazilia. Sistemul creditelor de carbon gândit de europeni nu este acceptat de liderii mondiali, nemulţumiţi de faptul că vor trebui să plătească prea mult pentru continuarea dezvoltării. Nu în ultimul rând, chestiunea combustibililor alternativi ridică numeroase semne de întrebare. Preocuparea guvernelor lumii este întemeiată: "dacă dorim să cultivăm plante pentru biocombustibili, trebuie să renunţăm mâncare. Cu alte cuvinte, la câte terenuri pe care acum le folosim pentru a cultiva plante pentru mâncare suntem dispuşi să renunţăm pentru a creşte plante din care să obţinem biocombustibili". Discuţiile sunt deschise. Dincolo de interesul pentru ecologie, Europa doreşte să reducă dependenţa energetică faţă de Rusia. În momentul de faţă, mai mult de jumătate din resursele de gaz şi petrol folosite de UE provin din Rusia. Este prea mult, mai ales în condiţiile în care Rusia poate recurge la şantaje de tipul celor de iarna trecută, când Moscova a decis sistarea livrărilor de gaze către Europa prin Ucraina.
