x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Municipiul Suceava se încălzeşte în regim centralizat exclusiv cu biomasă

Municipiul Suceava se încălzeşte în regim centralizat exclusiv cu biomasă

de Mediafax    |    04 Dec 2013   •   18:04
Municipiul Suceava se încălzeşte în regim centralizat exclusiv cu biomasă

Municipiul Suceava se încălzeşte exclusiv cu biomasă, a anunţat, miercuri, primarul Ion Lungu, arătând că firma care administrează noua centrală de cogenerare a municipiului a pus în funcţiune două cazane ce folosesc biomasa drept combustibil, urmând ca un al treilea cazan să fie funcţional.

Lungu şi-a exprimat încrederea că nu vor exista probleme în cazul în care vremea se va răci, iar dacă cele trei cazane nu vor face faţă se va putea completa cu cazanele ce funcţionează cu gaz natural.

Primarul a mai spus că, în prezent, se lucrează la studiul de oportunitate privind selecţia unei firme care să se ocupe de transportul şi distribuţia agentului termic în municipiu, în condiţiile în care Termica SA Suceava nu va mai putea presta o asemenea activitate din primăvară pentru că a pierdut licenţa.

Noua centrală termică, dată în folosinţă în urmă cu o lună, va produce anual 270.000 de gigacalorii prin folosirea de biomasă, a declarat primarul, care a subliniat că preţul de producere a gigacaloriei este cel mai mic din ţară, de 116 lei fără TVA, la care consumatorul va mai plăti 99 de lei transportul şi distribuţia.

Centrala este o investiţie a firmei Bioenergy Suceava SRL, având ca acţionar firma Adrem Invest, iar lucrările de construcţie au fost realizate de General Construct, o societate locală cu proiecte în România şi Germania, în timp ce furnizorul de echipamente este firma austriacă URBAS. Noua centrală urmează să producă şi energie electrică.

Firma de inginerie industrială Adrem Invest Bucureşti a câştigat în primăvara anului 2011 licitaţia organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei centrale termice în oraş şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare. Centrala va funcţiona cu biomasă, iar în cazul în care va fi nevoie şi pe bază de gaz metan. Pentru realizarea acestui proiect Primăria Suceava şi societatea Termica SA Suceava au pus la dispoziţie terenul şi utilităţile.

Societatea Termica SA Suceava, care a asigurat până în prezent agentul termic în sistemul centralizat din municipiu, este în insolvenţă de la jumătatea lunii iunie, iar administratorii judiciari au cerut ca societatea să renunţe şi la activitatea de transport şi distribuţie pentru reducerea pierderilor, condiţii în care municipalitatea are în vedere transferul acestui serviciu, temporar, unui alt operator şi organizarea licitaţiei în vederea concesionării transportului şi distribuţiei energiei termice.

Datoriile totale ale Termica SA se ridică la 45,9 milioane de lei, din care cea mai mare parte, 26 de milioane de lei, către furnizorul de cărbune Unicom Holding. 

×
Subiecte în articol: biomasă suceava ion lungu