x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Năstase: Băsescu ar fi trebuit să îşi dea demisia, el a generat problemele

Năstase: Băsescu ar fi trebuit să îşi dea demisia, el a generat problemele

27 Sep 2010   •   00:00

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN, că, în opinia sa, Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze, nu Vasile Blaga, întrucât şeful statului a generat problemele.

Năstase a spus că demisia ministrului Internelor, Vasile Blaga, ar fi "o victorie pe termen scurt" a lui Traian Băsescu, însă pe termen lung va fi o pierdere.

El a menţionat că se creează mai multe centre de putere în interiorul PDL, tehnica ţapului ispăşitor funcţionând în continuare.

Năstase a spus că decizia preşedintelui şi prim-ministrului de a renunţa la serviciile Poliţiei este "foarte ciudată".

"Dacă discutăm despre relaţiile instituţionale, este vorba despre preşedintele României, nu de Traian Băsescu, şi este vorba despre Poliţia română şi nu de poliţiştii care au demonstrat. Din acest punct de vedere, cred că este un gest incalificabil şi el aruncă o umbră absolut neplăcută asupra unei instituţii importante", a afirmat el.

Năstase a apreciat că Traian Băsescu se pregăteşte să îşi construiască "un mic Vatican" în curtea de la Cotroceni.

"Îşi creează propria Poliţie, proprii miniştri prin cei care elaborează diverse programe de guvernare, prin consilierii săi pe care i-a adus acolo. Este un fel de retragere a lui din spaţiul general al ţării, nemulţumirea îl face să se retragă în acel loc", a spus preşedintele CN al PSD, citat de Mediafax.

Năstase a mai apreciat că decizia lui Traian Băsescu schimbă modul de funcţionare a unor activităţi de protecţie, iar preşedintele era obligat să accepte regulile care sunt stabilite în ceea ce priveşte protecţia sa.

El a mai spus că s-ar fi mirat ca premierul Emil Boc să nu procedeze la fel ca Traian Băsescu.

"Asta arată până la urmă cine este şeful Executivului. În mod normal, Emil Boc trebuia să ia măsuri disciplinare dacă era cazul, dar dincolo de asta trebuia să apere una din instituţiile care se află în subordinea sa. Aşa, a lăsat practic iniţiativa către Traian Băsescu şi lucrul acesta nu îl pune într-o lumină bună", a declarat Năstase.

El a apreciat că demisia ministrului Vasile Blaga este una de onoare.

"Dintr-un anumit punct de vedere, eu pot să îl înţeleg, pentru că bănuiesc că a fost supus unor presiuni mari, fără să se înţeleagă până la urmă cauzele profunde ale acestei reacţii", a spus Năstase, care a mai spus că demisia lui Blaga ar putea duce şi la negocieri în ceea ce priveşte punerea în aplicare a aderării României la spaţiul Schengen.

Întrebat cine ar putea fi numit ministru de Interne în locul lui Blaga, Năstase a răspuns: "Cred că Traian Băsescu ar putea să fie un foarte bun ministru de Interne. În cazul în care practic Guvernul s-ar reduce la un singur ministru şi acel ministru ar fi Traian Băsescu, în felul acesta am face şi o mare economie de resurse".

×
Subiecte în articol: observator