x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nebuni dupa opera lui Monet

Nebuni dupa opera lui Monet

21 Feb 2004   •   00:00

O expozitie de pictura impresionista, deschisa la 1 decembrie 2003 la Muzeul de Arte Frumoase din Budapesta, a fost vizitata, pana la aceasta ora, de peste 170.000 de persoane.

Punctul de atractie: 120 de picturi si desene semnate Claude Monet.

ISTERIE. "Acesta este un record absolut pentru o expozitie organizata de un muzeu din Ungaria ", a declarat Judit Gesko, organizatoarea evenimentului. Numele lui Monet a atras nu numai publicul iubitor de arta din Ungaria, dar si foarte multi straini, in special francezi. Galeriile muzeului mai adapostesc si alte 100 de lucrari ce poarta semnatura unor celebri artisti impresionisti: Manet, Pissarro, Renoir, Boudin si sculptorul Rodin. Expozitia poate fi vizitata pana la jumatatea lunii martie.

LAS VEGAS. Si in Statele Unite, picturile lui Monet au facut ravagii. Expozitia "Claude Monet: Capodopere", deschisa pe 30 ianuarie 2004 la Galeria de Arte Frumoase din Las Vegas, a atras numerosi iubitori de arta. "Cine stie cand si daca voi mai avea sansa sa vad din nou oricare dintre aceste minuni ", declara un vizitator, venit tocmai din Sacramento. Organizatorii au fost nevoiti sa mareasca programul de vizitare, pentru a face fata afluxului de public.

Aici sunt expuse 21 de picturi: peisaje din perioada de inceput a artistului (1860 -1870), tarmurile marii pictate in 1880. Dar piesele de rezistenta sunt lucrarile care prezinta Gradina Giverny si faimoasa resedinta pe care Monet a avut-o la tara: Portretul sotiei pictorului - "Camille Monet si un copil" in gradina artistului in Argenteuil (1875), "Water Lily Pond with Bridge" (Iaz cu nuferi si pod) (1900) si "Water Lilies" (Nuferi) (1905). Expozitia se va incheia pe 13 septembrie 2004. (Florina Zainescu)

Despre Monet
Claude Monet (1840-1926) a fost un pictor impresionist, cunoscut in lumea intreaga pentru panzele sale cu nuferi. A semnat peste 500 de picturi care prezinta gradinile casei sale din Giverny. Monet si-a petrecut mai mult de 40 de ani la Giverny, timp in care a angajat sase gradinari pentru a-i intret ine gradinile. El spunea ca iazul cu nuferi care se intindea pe domeniul sau este "o oglinda care capteaza efectele tuturor adierilor de vant, cele ale norilor trecatori si jocurile luminii".

×
Subiecte în articol: observator monet