x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator NUP pentru fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, în cazul conflictului de interese

NUP pentru fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, în cazul conflictului de interese

10 Iul 2013   •   12:24
NUP pentru fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, în cazul conflictului de interese
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul senatorului PSD Liviu Pop, fost ministru interimar al Educaţiei, în dosarul în care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat pentru conflict de interese şi abuz în serviciu contra intereselor publice.

ANI a anunţat în noiembrie 2012 că a sesizat Parchetul General în legătură cu săvârşirea de către Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, a infracţiunii de conflict de interese, precum şi de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Potrivit ANI, pe 15 mai, Liviu Pop a fost desemnat în funcţia de ministru interimar al Educaţiei, iar în perioada 1 decembrie 2007 - 17 mai 2012, el a exercitat funcţia de secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

ANI susţine că, după numirea în funcţia de ministru al Educaţiei, Liviu Pop a emis Ordinul nr. 4271/29.05.2012 de modificare a Ordinului comun nr. 4576/2011 privind validarea fluxurilor financiare pentru cheltuielile de personal din învăţământul preuniversitar de stat, prin care nu se mai permitea reţinerea cotizaţiei sindicale de către unitatea de învăţământ, ordin contestat în instanţă de federaţiile sindicale din învăţământ, inclusiv de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, iar instanţele de judecată s-au pronunţat în sensul menţinerii ordinului comun ca fiind temeinic şi legal.

Astfel, Liviu Pop ar fi avantajat patrimonial Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, organizaţie cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani, încălcând astfel dispoziţiile în vigoare referitoare la conflictul de interese şi abuzul în serviciu contra intereselor publice, în materia legislaţiei penale.

×
Subiecte în articol: liviu pop NUP conflict de interese parchet