x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Iordache, pus sub învinuire. DNA îl acuză pe patronul Romstrade de deturnare de fonduri europene şi spălare de bani

Nelu Iordache, pus sub învinuire. DNA îl acuză pe patronul Romstrade de deturnare de fonduri europene şi spălare de bani

de Veronica Micu    |    30 Noi 2012   •   12:14
Nelu Iordache, pus sub învinuire. DNA îl acuză pe patronul Romstrade de deturnare de fonduri europene şi spălare de bani

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de Nelu Iordache, administrator Romstrade, "în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene, utilizarea cu rea credință a creditului societății și spălare de bani, toate în formă continuată".

Potrivit procurorilor anticorupţie, "există date și indicii temeinice că învinuitul Nelu Ioardache, în calitate de administrator al firmei SC ROMSTRADE SRL, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinația sumei de 25.000.000 lei, bani încasați în vederea proiectării și execuției lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac – Arad, lucrarea fiind finanțată în proporție de 85% din fondul de coeziune al Uniunii Europene".

DNA susţine că "cea mai mare parte, și anume 9.580.000 lei din suma destinată pentru construcția autostrăzii, a fost folosită la efectuarea de plăți către o companie de transport aerian controlată de învinuit, plăți făcute în baza unor contracte ce nu au legătură cu derularea contractului pentru autostradă. O altă parte din bani, și anume 9.861.000 lei, au fost retrași în numerar cu scopul declarat al achiziției de terenuri, în baza unor antecontracte de vânzare cumpărare. Restul de bani au fost folosiți pentru fie la rambursarea de dobânzi și comisioane restante aferente unui contract de credit, fie au a fost cheltuiți cu titlu de onorariu notar public, taxă de carte funciară și impozit aferente achiziționării unui teren în comuna Adunații Copăceni, precum și pentru materiale, lucrări și servicii de consultanță și transport necesare proiectului de construcție, a unui complex în comuna Adunații Copăceni. Toate aceste plăți nu au legătură cu proiectul de construcție a autostrăzii".

"Pentru a disimula adevărata proveniență a banilor utilizați pentru plățile sus menționate, învinuitul Nelu Iordache a trecut acești bani, pe baza unor facturi care atestau operațiuni fictive, prin firmele administrate de complicii săi. Apoi banii s-au întors cu explicația „plată eronată” sau „plată nedatorată” în contul SC ROMSTRADE SRL deschis la o altă bancă decât cea prin care se derulau operațiunile de plăți aferente contractului pentru construirea autostrăzii.
Activitatea infracțională a fost desfășurată cu sprijinul unor administratori ai unor firme care, în baza unor înțelegeri cu Nelu Iordache, au emis facturi aferente proiectului de construire a autostrăzii, le-au stornat și au restituit, de regulă în aceeași zi, sumele de bani la SC ROMSTRADE SRL, în alt cont, cu explicația de plată eronată sau necuvenită", se mai arată în comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Astăzi, lui Nelu Iordache i s-au adus la cunoștință acuzațiile "în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală", mai susţin procurorii care precizează că "în cauză se efectuează cercetări și față de alte persoane".


×