x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nelu Tătaru: Avem șapte zile de creștere, sper să nu fie al doilea val

Nelu Tătaru: Avem șapte zile de creștere, sper să nu fie al doilea val

19 Iun 2020   •   17:18
Nelu Tătaru: Avem șapte zile de creștere, sper să nu fie al doilea val

Nelu Tătaru speră ca în perioada următoare, să se revină la un număr de cazuri în scădere.

”Suntem la 4 zile cu peste 300 de cazuri, cam la 7 zile în creştere. Sper să nu fie al doilea val. Nu trebuie să acţioneze doar autorităţile, ci şi populaţia. Sunt încă nişte precauţii care trebuie respectate. Am recurs la al treilea val de măsuri de relaxare tocmai mizând pe spiritul civic”, a declarat ministrul, vineri, la Focşani.

×
Subiecte în articol: nelu tataru