x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nemirschi: Programul "Rabla" începe de luni

Nemirschi: Programul "Rabla" începe de luni

26 Feb 2009   •   00:00
Nemirschi: Programul "Rabla" începe de luni

Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat, astăzi, că proprietarii maşinilor mai vechi de zece ani vor putea merge de luni la dealerii auto pentru a contracta o maşină prin Programul "Rabla", după ce, în cursul zilei de mâine, vor fi stabilite cotele pentru fiecare producător.



Nemirschi a declarat că producătorii înscrişi în prima fază a Programului Naţional de Înnoire a Parcului Auto Naţional, cunoscut drept "Programul Rabla", vor primi, vineri, cotele de participare în program. Aceştia vor, afla, practic, câte maşini vor putea vinde prin programul "Rabla" în prima fază a acestuia din anul 2009. Nemirschi a mai spus că, pentru a evita situaţia din 2008, atunci când "aproape zece mii de maşini noi nu au putut fi vândute", Executivul a decis să modifice modul de desfăşurare a programului, împărţind totalul celor 60.000 de maşini noi pentru care statul suportă o subvenţie în trei tranşe. "Am împărţit programul în trei părţi egale. După primele 20.000 de maşini, vedem cine şi-a vândut integral maşinile pe care le-a cerut ca şi cotă în program. Cine nu le-a vândut pe toate, pleacă acasă şi nu mai participă la următoarele două tranşe", a spus Nemirschi. El a precizat că negocierile cu producătorii care au dorit să participe la ediţia 2009 a programului "Rabla" s-au încheiat, iar vineri vor fi prezentate cotele alocate fiecăruia. "De luni, cei care vor să participe la programul «Rabla» pot merge la dealer-i să-şi rezerve maşina", a anunţat Nemirschi. Autoturismele mai vechi de zece ani vor putea intra în programul "Rabla", ediţia 2009, după ce, până în acest an, erau casate doar maşini de 12 ani vechime sau mai mult. Numărul total de locuri în anul 2009 a fost crescut la 60.000, faţă de 40.000 în 2008. Şi prima de casare primită de cei care-şi dau la fier vechi maşina a fost majorată la 3.800 de lei pe unitate, comparativ cu 3.000 de lei în 2008.
Astfel, fondurile totale alocate pentru programul de înnoire a parcului auto în 2009 vor fi de 228 de milioane de lei, conform ordonanţei de Guvern privind reluarea programului. Potrivit actului normativ, în 2009 nu vor fi scoase din uz camioane prin programul "Rabla", în pofida aşteptărilor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), care a propus Ministerul Mediului şi înlocuirea de autovehicule grele. Preşedintele APIA, Ernest Popovici, declara agenţiei Mediafax, în septembrie anul trecut, că introducerea autovehiculelor de mare tonaj în program ar fi utilă, dar a precizat că procedurile pentru casarea unui astfel de vehicul nu sunt la fel de simple precum în cazul autoturismelor, arătând că, printre altele, valoarea unui camion vechi este mai mare decât cea a unui autoturism de aceeaşi vârstă. Conform datelor oficiale, în 2008 au fost scoase din uz 30.466 de maşini din cele 40.000 planificate. Cele mai solicitate automobile au fost marca Dacia. Din aproape 10.000 de autoturisme pentru Dacia, mai puţin de 900 au rămas disponibile la finalul programului, conform datelor Administraţiei Fondului pentru Mediu. Cele mai multe maşini rămase nealocate prin programul "Rabla 2008" au fost înregistrate în cazul mărcilor Skoda, Volkswagen, Audi şi Seat, care au totalizat 2.082 unităţi necumpărate din totalul prevăzut în program. Dealerii Opel şi Chevrolet au rămas cu 2.074 maşini atribuite, dar neaccesate prin program, Fiat cu 1.489 maşini şi Hyundai cu 1.214 unităţi, aproape jumătate din cota alocată.
Mediafax

×
Subiecte în articol: programul masini rabla romania