x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Netflix şi Amazon, marii câştigători ai crizei coronavirusului. Cu cât le-au crescut acţiunile

Netflix şi Amazon, marii câştigători ai crizei coronavirusului. Cu cât le-au crescut acţiunile

15 Apr 2020   •   13:06
Netflix şi Amazon, marii câştigători ai crizei coronavirusului. Cu cât le-au crescut acţiunile

Odată cu perioada de autoizolare a consumatorilor, acţiunile platformei online de filme Netflix şi acţiunile gigantului american de comerţ Amazon au atins cele mai înalte cote pe bursa americană şi au depăşit indexul general Nasdaq.

Marţi, acţiunile Netflix au crescut cu 4,2%, în timp ce titlurile Amazon au înregistrat un avans de 5%.

De la începutul anului până în prezent, acţiunile retailerului online Amazon au urcat cu 24%. În acest interval de timp, acţiunile Netflix au câştigat 25%.

Nici în România retailerii e-commerce nu o duc rău pe perioada crizei. eMAG, cel mai mare retailer online din ţară, plănuieşte să angajeze 1.000 de persoane, după cum a anunţat Iulian Stanciu, şeful eMag, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

 Mediafax

×
Subiecte în articol: netflix Amazon