x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nici grevă, nici teză

Nici grevă, nici teză

de Eugenia Mihalcea    |    05 Mai 2009   •   00:00
Nici grevă, nici teză
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Greva profesorilor s-a amânat pentru o dată neprecizată, în timp ce teza cu subiect unic la Limba română se va susţine joi, 7 mai. Cele două decizii au fost luate ieri seară de conducerea Ministerului Educaţiei şi liderii sindicatelor din învăţământ, după şapte ore de negocieri.



Astfel, sindicatele au renunţat la grevă - aşa cum au făcut şi în toamna lui 2008 - în schimbul promisiunilor miniştrilor Educaţiei şi Finanţelor că vor avea parte de salarii mărite când se va aproba legea salarizării unice. În acest timp însă, cele 3,5 milioane de elevi din întreaga ţară, împreună cu părinţii lor, au fost nevoite să stea cu ochii pe televizoare pentru a afla dacă merg astăzi la şcoală. Şcolarii de a VII-a şi a VIII-a, aproximativ 420.000, au fost supuşi unui stres dublu, neştiind dacă să mai repete pentru teza la Română de a doua zi sau dacă va fi grevă.

Folosiţi drept masă de manevră în diverse declaraţii publice de profesori, conducerea Ministerului Educaţiei, dar şi de preşedintele ţării, Traian Băsescu, copiii au fost uitaţi până la sfârşitul zilei de ieri de cei care au luat deciziile. "Rugămintea mea este să nu se transforme dreptul constituţional la grevă într-un drept de a afecta negativ vieţile a sute de mii de copii", a declarat şeful statului ieri, în jurul orei 16:00.

BULVERSANŢI ŞI INDECIŞI
Un discurs asemănător a avut şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, vineri, 1 mai. "Nu vreau să cred că vom ajunge în situaţia să reprogramăm proba (n.r. - teza cu subiect unic la Limba română), mai ales după numeroasele semnale primite din partea părinţilor, dar şi a unor profesori care ne-au cerut imperios să nu implicăm copiii în aceste probleme", spunea ministrul Educaţiei. Ieri a hotărât însă să reprogrameze teza. Andronescu şi-a motivat decizia prin faptul că elevii din clasele a VII-a şi a VIII-a au aflat prea târziu că nu mai este grevă şi ar putea fi bulversant pentru ei să susţină teza astăzi. Cu toate acestea, nu există nici o certitudine că teza de joi nu va fi ameninţată din nou de un boicot al profesorilor. Asta după cum a spus chiar prim-vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hancescu, care a precizat că nu este exclus ca sindicatele să se hotărască mâine, 6 mai, după o nouă întâlnire cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, şi cu ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, să boicoteze teza la Română de la 7 mai.

Joaca guvernanţilor şi a sindicatelor de-a greva nu-i afectează în final decât pe elevi. Sindicaliştii îşi contrazic propriile afirmaţii, iar conducerea Ministerului Educaţiei anunţă suspendarea grevei la televizor.

ACORD DE PACE
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, ai Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), ai Federaţiei "Spiru Haret" şi ai Federaţiei "Alma Mater" au ajuns ieri, în jurul orei 12:00, la sediul Ministerului Educaţiei, decişi să nu renunţe la grevă dacă nu obţin banii. Chiar şi mai târziu, pe la 15:00, secretarul general al FEN, Constantin Ciosu, declara că ministrul Gheorghe Pogea nu a promis cadrelor didactice "nimic concret" şi că, astfel, sindicaliştii menţin decizia privind organizarea grevei. "Ministrul Pogea a ţinut o prelegere de economie foarte bună despre situaţia actuală a României, dar nu a promis nimic concret. Nu s-a pus problema reducerii salariilor şi s-a spus că ar putea exista o posibilă creştere după aplicarea legii unice a bugetarilor, adică din 2010", a spus Ciosu.

După alte câteva ore de aşteptare şi fără să primească nimic concret, sindicatele şi-au schimbat punctul de vedere şi au semnat împreună cu ministrul Andronescu un acord de pace prin care se angajează să parafeze mâine un protocol cu ministerul.

Ei au mai primit, ca şi în alte dăţi, diverse promisiuni, pe care şi-au pus semnăturile de această dată. Astfel, Andronescu a precizat că salariile profesorilor nu vor fi afectate de rectificarea bugetară şi că proiectele şi programele de cercetare vor continua aşa cum a fost stabilit.

De asemenea, documentul semnat ieri prevede susţinerea, prin legea salarizării unitare, a unei poziţii pe grila de salarizare corespunzătoare importanţei şi rolului educaţiei. În urma discuţiilor s-au mai convenit constituirea unei comisii de monitorizare pentru evaluarea modului în care s-au realizat şi se vor realiza cheltuielile pe investiţii şi definitivarea principiilor şi calendarului privind descentralizarea, precum şi menţinerea titularizării în sistemul naţional de învăţământ. Ministrul Educaţiei a mai precizat că, potrivit acordului, legea salarizării unitare a sistemului bugetar va include şi prevederi din legea de majorare a salariilor dascălilor, cu stabilirea până la 30 iunie a calendarului de aplicare.

PLANUL INIŢIAL
Reprezentanţii celor patru federaţii sindicate anunţaseră săptămâna trecută, cu câteva ore înaintea întâlnirii de joi cu preşedintele Traian Băsescu, că boicotează teza care ar urma să fie susţinută de peste 420.000 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a. Ei ameninţau că, în absenţa unui răspuns corespunzător din partea Guvernului, acţiuni similare vor fi organizate şi în zilele de 13 şi 21 mai, când sunt programate tezele la Matematică, respectiv Istorie sau Geografie. Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de rectificarea negativă a bugetului Educaţiei, prin care a fost tăiată suma de 676 milioane de lei din bugetul Ministerului Educaţiei.

Astfel, fondurile pentru plata salariilor cadrelor didactice şi pentru programele de infrastructură sunt insuficiente.

Preşedintele Băsescu îşi face mea culpa

După ce sindicaliştii anunţaseră că fac azi grevă, preşedintele Traian Băsescu a ieşit ieri la Cotroceni şi, într-o declaraţie publică, şi-a asumat, alături de restul politicienilor, "eroarea" de a fi promulgat "legea lui 50%", care majora salariile profesorilor. "Îmi asum, alături de toată clasa politică, responsabilitatea erorii de a promulga noua lege de salarizare a profesorilor", a spus, de două ori în declaraţia sa, preşedintele Băsescu, care a adăugat că prevederile legale nu au mai putut fi aplicate din cauza evoluţiei crizei economice. Băsescu a susţinut că acţiunile de protest ale profesorilor sunt rezultatul unor decizii ale clasei politice, şi nu al unor decizii ale elevilor şi părinţilor şi, ca atare, "disputa între sindicatele profesorilor şi elevi şi părinţi, pe de altă parte, este inutilă". "Această dispută trebuie mutată, dacă tot trebuie să existe, între profesori şi politicieni", a spus Băsescu. (Aniela Nine)

×