x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nicolae Moga a fost ales vicepreşedinte al Senatului

Nicolae Moga a fost ales vicepreşedinte al Senatului

19 Iun 2019   •   12:14
Nicolae Moga a fost ales vicepreşedinte al Senatului

Senatorul PSD Nicolae Moga a fost ales miercuri, prin vot secret electronic, în plen, vicepreşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, înlocuindu-l în Biroul permanent pe Claudiu Manda, care a demisionat din Parlament ca urmare a alegerii sale ca europarlamentar.

De asemenea, Mihai Fifor (PSD) l-a înlocuit pe Nicolae Moga în Comisia pentru Regulament a Senatului, preluând şi funcţia de preşedinte al Comisiei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: nicolae moga