x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nimic nou pe "frontul" Elodia - Marius Iacob: "Dacă Elodia trăieşte, eu îmi dau demisia" (15 mai 2008)

Nimic nou pe "frontul" Elodia - Marius Iacob: "Dacă Elodia trăieşte, eu îmi dau demisia" (15 mai 2008)

16 Mai 2008   •   00:00

Echipele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov şi ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au reluat, începînd de joi, căutările Elodiei Ghinescu, în Poiana Braşov şi într-o altă locaţie din judeţul Argeş.



Marius Iacob, procurorul care instrumentează cazul dispariţiei Elodia Ghinescu a anunţat joi, în cadrul unui briefing de presă, că acţiunile de căutare a avocatei dispărute au fost reluate.
"Ancheta dispariţiei Elodiei Ghinescu continuă. Astăzi (n.r. - joi) avem echipe de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi de la Jandarmi, care caută cadavrul Elodiei Ghinescu în Poiana Braşov şi încă într-o locaţie din judeţul Argeş", a declarat procurorul Marius Iacob.

Procurorul care instrumentează cazul spune că varianta conform căreia avocata Elodia Ghinescu nu mai este în viaţă este cel mai bine conturată.
"Dacă Elodia trăieşte, eu îmi dau demisia", a comentat Iacob.
"În paralel, continuăm şi căutările internaţionale prin Interpol", a spus procurorul, care susţine însă că "nu există elemente privind existenţa Elodiei Ghinescu pe teritoriul altui stat" şi "niciun element care spune că Elodia Ghinescu este în viaţă".
Căutările se vor desfăşura în continuare după un plan stabilit de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov.
Joi, continuă şi audiereile în cazul dispariţiei Elodiei Ghinescu.
"Poliţistul Cristian Cioacă a fost solicitat să dea o nouă declaraţie. Dacă va răspunde sau nu, este dreptul lui să decidă. Avocatul lui a cerut o confruntare cu bona", a declarat procurorul Marius Iacob.
Pe lîngă Cristian Cioacă, la audieri sunt chemate, joi, alte patru persoane din anturajul Elodiei Ghinescu. Conform procurorului Marius Iacob, cele patru persoane o cunoşteau pe avocata Elodia Ghinescu. Ele se află la prima audiere şi vor fi audiate pentru a se putea stabili profilul psihologic al avocatei dispărute.
  • Mediafax

×