x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ninge pănă miercuri seară

Ninge pănă miercuri seară

de Sorin Anghel    |    Anca Ardeleanu    |    22 Oct 2007   •   00:00
Ninge pănă miercuri seară

Vremea rea de la sfărşitul săptămănii trecute va continua. ANM a remis ieri o avertizare cu cod galben, valabilă pănă miercuri seară. Ieri, in multe zone, circulaţia s-a desfăşurat foarte greu din cauza ninsorii. Cele mai afectate regiuni sunt estul şi sudul Transilvaniei, dar şi Bucovina. In Poiana Braşov, stratul de zăpadă la Cabana Postăvaru măsura ieri 35 de centimetri. De asemenea, in Masivul Paring s-a depus un strat gros de zăpadă de aproape jumătate de metru.

In Harghita şi Braşov s-a circulat ieri cu dificultate. Sus, in munţi, văntul a viscolit ninsoarea, in unele locuri din masivele Bucegi
şi Paring stratul de zăpadă ajungănd la 70 de centimetri grosime.

Bucuria schiorilor, mănia paltonarilor, dar mai ales a şoferilor. Ninsorile din ultimele două zile au readus iarna. Cele mai afectate regiuni sunt estul şi sudul Transilvaniei.


AMBUTEIAJE. Intreg judeţul Harghita a fost paralizat ieri din cauza ninsorilor. Nu s-a depus foarte multă zăpadă pe drumurile publice, dar conducătorii de autovehicule au pornit nepregătiţi la drum, rezultănd astfel evenimente rutiere care au paralizat circulaţia. Răsturnări de autocamioane, tamponări uşoare, derapaje, toate acestea au transformat Ţinutul Secuiesc intr-un coşmar pentru orice şofer. Probleme serioase şi pe drumurile care leagă Transilvania de Moldova. Pe şoselele Miercurea Ciuc - Comăneşti, Topliţa - Borsec şi Bistriţa - Vatra Dornei s-a circulat cu dificultate din cauza zăpezii depuse pe suprafaţa carosabilă, drumarii acţionănd cu intărziere. Ninsoare la Piatra-Neamţ, dar şi in Depresiunea Dornelor.


TURISM. Transfăgărăşanul a fost inchis din cauza zăpezii, existănd riscul producerii de avalanşe. La Bălea Lac sunt 20 de centimetri de zăpadă. In Paring, la 1.600 de metri altitudine, a nins toată noaptea de sămbătă spre duminică, depunăndu-se un strat de zăpadă gros de 30 de centimetri. Incă nu e timpul de schi, mai ales că ieri a viscolit toată ziua. "E zăpadă multă, dar nu e cazul să ieşim cu schiurile. Dacă faci un viraj mai puternic ajungi pe iarbă", a declarat unul dintre localnici. Ninsoarea a cuprins toată Valea Jiului. Zăpada şi-a făcut apariţia in Petroşani, Vulcan şi Lupeni, dar şi in staţiunea Straja. In Masivul Bucegi, la Vf. Baba Mare, 2.300 de metri altitudine, văntul a viscolit zăpada, formăndu-se troiene care ajung şi la 70 de centimetri grosime. Ninsoare şi la Băişoara, in Munţii Apuseni. Turiştii care s-au aflat in staţiunea clujeană s-au intors cu greu acasă din cauza zăpezii depuse pe carosabil.


CAPITALÃ.... Patru ambulanţe s-au innămolit pe Strada Consecvenţei din Sectorul 5, din cauza lipsei semnelor de circulaţie şi a gropilor pline de noroi. Medicii au apelat degeaba la pompieri, poliţie, primăria de sector, pentru că ambulanţele au fost deblocate de o firmă privată de tractări.


Iarnă adevărată sub Tămpa

Braşovenii s-au trezit ieri-dimineaţă acoperiţi de zăpadă. A nins chiar şi in Braşov, iar in Masivul Postăvaru a nins puternic in ultimele două zile. "Nu este incă de schi, dar sunt locuri unde zăpada a fost viscolită şi s-a format un strat cam de 30 de centimetri de zăpadă", a declarat Kerstin Treustch, de la Cabana Postăvaru. Drumul spre Bran a fost blocat ore intregi din cauza unui accident. Un TIR s-a răsturnat pe drum şi a paralizat circulaţia. Ninsoarea, insoţită de vănt puternic, a format troiene, astfel că posesorii de autovehicule uşoare au intămpinat mari probleme in a se deplasa.


Cod galben

Administraţia Naţională de Meteorologie a remis ieri o avertizare cu cod galben, valabilă de măine, ora 12:00, pănă miercuri, 24 octombrie, ora 21:00. "Va ploua pe arii extinse in majoritatea regiunilor, ploile vor avea şi caracter de aversă şi pot fi insoţite de descărcări electrice. In sudul şi estul ţării, precum şi in zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp in 24 de ore.
Văntul va prezenta intensificări susţinute in Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, indeosebi in cursul zilei de luni, cănd va atinge şi izolat va depăşi viteze de 70-80 Km/h. La munte, la peste 1.800 metri altitudine, la inceputul intervalului menţionat, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare", a anunţat ieri ANM. Salvamontiştii recomandă turiştilor să-şi amăne drumeţiile in zona montană inaltă.

Comentariul specialistului

Vremea se va inrăutăţi devenind instabilă. In sud, est şi la munte se aşteaptă cantităţi de apă insemnate. La munte, astăzi, precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare, apoi se vor transforma in ploaie in condiţiile pătrunderii de aer mai cald in straturile superioare ale atmosferei. Văntul va fi moderat şi cu intensificări susţinute in regiunile extracarpatice, iar la munte va sufla cu putere. In regiunile sudice, viteza văntului va atinge 70-80 km/oră şi izolat va depăşi acest prag. Regimul termic nu va avea modificări esenţiale de la o zi la alta:
vor fi valori termice diurne, situate intre 8 şi 18 grade, şi valori termice nocturne, in general intre 3 şi 13 grade.

  • meteorolog Doina Marasoiu

Bucureşti

max. 14°C ● min. 9°C
● Azi (luni): Cerul va fi noros şi va ploua. Văntul va sufla moderat cu intensificări.

● Măine (marţi): Cerul va fi temporar noros şi, indeosebi noaptea, va ploua. Văntul va sufla, in general, moderat. Maxima: 19°C, iar minima: 8°C.

● Poimăine (miercuri): Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Văntul va sufla slab şi moderat. Maxima: 17°C, iar minima: 8°C.

Azi in ţară

Temperatura maximă
Bacău 14°C ● Baia Mare 14°C ● Braşov 11°C ● Buzău 14°C ● Cluj-Napoca 13°C ● Constanţa 18°C ● Craiova 12°C ● Deva 14°C ● Galaţi 15°C ● Iaşi 15°C ● Miercurea-Ciuc 8°C ● Oradea 15°C ● Piteşti 13°C ● Sibiu 12°C ● Suceava 10°C ● Tărgu Mureş 13°C ● Timişoara 14°C

La munte

● Azi (luni): Cerul va fi noros, şi pe arii extinse va ploua. Cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp in zona Munţilor Banatului, a Meridionalilor şi Orientalilor.

● Măine (marţi): Cerul va fi noros, şi pe arii extinse va ploua cu caracter de aversă.

● Poimăine (miercuri): Cerul va fi noros şi va ploua cu caracter de aversă pe arii relativ extinse, indeosebi in Orientali şi Meridionali, unde şi cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp.

×
Subiecte în articol: observator ploua vantul zăpadă