x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nouă judeţe sub Cod galben de ploi şi grindină în următoarea oră

Nouă judeţe sub Cod galben de ploi şi grindină în următoarea oră

26 Mai 2013   •   15:35
Nouă judeţe sub Cod galben de ploi şi grindină în următoarea oră
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate şi grindină, valabile pentru nouă judeţe în următoarea oră, informează agerpres.ro.

Potrivit ANM, în intervalul orar 15:30 -16:30 în judeţul Dâmboviţa, se vor semnala intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice şi fenomene meteorologice asociate, respectiv grindină de mici dimensiuni şi ploi cu caracter de aversă care pot atinge 15 l/mp.

De asemenea, până la ora 16.20, în zona de munte a judeţului Vrancea (inclusiv localităţile Vintileasca, Nereju, Poiana Cristei, Odobeţti, Reghiu, Nistoreşti, Vrâncioaia, Vidra, Panciu, Tulnici) se vor semnala grindină de mici dimensiuni, cantităţi de precipitaţii care local pot atinge şi depăşi 20...25 l/mp şi fenomene meteorologice asociate, respectiv intensificări de vânt şi descărcări electrice.

Pe de altă parte, până la ora 16.30, local în judeţele Argeş şi Teleorman se vor semnala intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, ploi cu caracter de aversă care pot atinge 20 l/mp.

Până la ora 16:00, în nordul judeţului Cluj (zona delimitată de localităţile Vad, Chiuieşti, Catcău), judeţul Sălaj (zona delimitată de localităţile Galgău, Poiana Blenchii), judeţul Maramureş (zona delimitată de localităţile Coroieni, Vima), se vor semnala descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de dimensiuni medii, cantităţi de apă ce pot depăşi izolat 25 l/mp.

Tot până la ora 16:00, în Harghita (limita cu judeţul Mureş, în zona localităţilor Avrămeşti - Atid- Corund - Praid - Joseni - Retetea) şi Mureş (în zona localităţilor Sângeorgiu de Pădure - Neaua - Magheran - Sovata si limita cu judeţul Harghita) se vor semnala grindină de dimensiuni medii şi mari, ploi cu caracter de aversă care pot depăţi 30 l/mp, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, descărcări electrice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore. 

×
Subiecte în articol: avertizare meteo cod galben grindină