x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noua TAXĂ AUTO se transformă în timbru de mediu, aplicat doar maşinilor cu maxim 8 locuri. Emisia de CO2 va fi luată în calcul integral

Noua TAXĂ AUTO se transformă în timbru de mediu, aplicat doar maşinilor cu maxim 8 locuri. Emisia de CO2 va fi luată în calcul integral

16 Ian 2013   •   20:35
Noua TAXĂ AUTO se transformă în timbru de mediu, aplicat doar maşinilor cu maxim 8 locuri. Emisia de CO2 va fi luată în calcul integral

Timbrul de mediu va fi aplicat numai autovehiculelor de pasageri cu cel mult opt locuri şi va fi stabilit luând în calcul integral emisia de dioxid de carbon, nu doar 30% ca în prezent, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 urmând să scadă comparativ cu valorile actuale.

 
Plata pentru timbrul de mediu va fi efectuată o singură dată pe toată durata de funcţionare a maşinii, indiferent de câte ori aceasta va fi vândută ulterior.
 
Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, în afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată în continuare actuala taxă auto.
 
Propunerea a fost prezentată Guvernului de către ministrul Mediului, Rovana Plumb, în şedinţa de miercuri a Guvernului.
 
"Intenţia este să aplicăm principiul conform căruia «poluatorul plăteşte», dar şi să încurajăm achiziţia de maşini mai puţin poluante. Acum, pentru maşinile vechi şi foarte vechi este percepută o taxă aberantă, ceea ce creează un blocaj în achiziţionarea de maşini mai puţin poluante", a declarat Mediafax ministrul Rovana Plumb.
 
Conform propunerii prezentate, timbrul de mediu va lua în calcul doar emisiile poluante de dioxid de carbon, spre deosebire de sistemul actual în care este calculată şi cilindreea. Emisia de dioxid de carbon va fi luată în calcul integral la stabilirea valorii timbrului de mediu, în condiţiile în care în prezent aceste emisii au o proporţie de doar 30% la stabilirea taxei auto.
 
Timbrul de mediu va fi calculat în continuare şi în funcţie de cota de depreciere a maşinii, rezultată din vechimea acesteia.
 
Prin noul sistem de calcul, cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că acest tip de maşini mai are o durată scurtă de funcţionare şi, deci, va polua pentru un interval mai mic.
 

×
Subiecte în articol: taxa auto timbru de mediu emisii co2