x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Numărul virozelor respiratorii, în creştere

Numărul virozelor respiratorii, în creştere

23 Oct 2008   •   00:00

Numărul infecţiilor acute respiratorii superioare (IACRS) a crescut cu 9,8% în perioada 13-19 octombrie 2008, comparativ cu săptămâna precedentă.



Astfel, în intervalul menţionat au fost înregistrate 54.091 cazuri de IACRS şi 16.078 cazuri de pneumonii. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul infecţiilor respiratorii este mai mare cu 33,2%. 3,5% din cazurile de infecţii respiratorii şi 16,7% din cele de pneumonie au necesitat internarea. Cele mai afectate au fost grupele de vârstă 0-14 ani şi 5-14 ani. Potrivit Autorităţilor de Sănătate Publică, în ţara noastră nu a fost semnalat nici un caz de gripă. De asemenea, în intervalul menţionat nu au fost înregistrate decese prin pneumonie sau infecţii respiratorii superioare.

În ceea ce priveşte vaccinarea antigripală, Ministerul Sănătăţii Publice transmite că, în perioada 8-19 octombrie, au fost vaccinate 637.917 persoane din grupele de risc.

×
Subiecte în articol: romania