x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Nuţu Cămătaru, eliberat de Judecătoria Slobozia

Nuţu Cămătaru, eliberat de Judecătoria Slobozia

19 Dec 2008   •   00:00
Nuţu Cămătaru, eliberat de Judecătoria Slobozia

Judecătoria Slobozia a dispus eliberarea lui Nuţu Cămătaru, deşi Comisia pentru eliberări condiţionate din penitenciarul ialomiţean în care acesta este închis a apreciat că deţinutul nu s-a îndreptat, propunând în acest sens magistraţilor amânarea deciziei cu încă două luni, informează Mediafax.



La doar trei zile după ce a fost mutat disciplinar din penitenciarul bucureştean Jilava la cel din Slobozia, pe motiv că ar fi fost unul din capii revoltei din noiembrie, Ion Balint, cunoscut drept Nuţu Cămătaru, a intrat în comisia de eliberări condiţionate a închisorii, deşi cazul său urma să fie analizat abia în luna februarie. Cămătaru a contestat decizia de amânare a dezbaterilor până în 2009 şi, la doar trei zile după mutarea la Penitenciarul Slobozia, cazul său a intrat pe rolul Comisiei de eliberări condiţionate a închisorii ialomiţene. Membrii comisiei au luat act de faptul că, din punct de vedere al termenelor legale, Nuţu Cămătaru este eligibil pentru eliberare condiţionată, însă au apreciat, în majoritate, că deţinutul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare. "Deţinutul Balint Ion nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite prevederile legale, şi propune instanţei să fie amânat până la data de 25 februarie", se precizează în procesul-verbal al dezbaterilor Comisiei de eliberări condiţionate din penitenciarul Slobozia, obţinut de Mediafax. Cele trei zile petrecute la penitenciarul ialomiţean nu i-au fost suficiente nici psihologului instituţiei pentru a trage concluzii legate de comportamentul lui Nuţu Cămătaru, acesta susţinând, într-o caracterizare ataşată procesului-verbal al Comisiei, că "timpul pentru cunoaştere" a fost "insuficient". În pofida acestor opinii din penitenciarul ialomiţean, magistratul Daniela Răceanu de la Judecătoria Slobozia a apreciat că Nuţu Cămătaru poate fi eliberat condiţionat, luând în seamă faptul că deţinutul a fost sancţionat o singură dată, la momentul la care asupra sa a fost găsită o bancnotă de un leu. Instanţa nu a ţinut cont de incidentul din noiembrie, în urma căruia Nuţu Cămătaru a fost mutat de la Jilava la Slobozia, întrucât, fiind petrecut recent, procedura disciplinară împotriva sa nu a fost încă soluţionată. În motivarea deciziei instanţei ialomiţene sunt preluate motivele celorlalte decizii similare primite de Nuţu Cămătaru anterior. Instanţa aminteşte de cele nouă recompense primite în timpul petrecut la Rahova, pentru organizarea concursului de tenis de picior, pentru colaborarea la revista penitenciarului sau pentru dovezile că acesta cunoaşte legile. Instanţa a mai luat act şi de faptul că, pentru buna sa purtare, mustrarea primită pentru găsirea bancnotei de un leu i-a fost ridicată şi, în ciuda cererii procurorului de a-i respinge solicitarea de eliberare condiţionată, a admis cererea formulată în acest sens de Nuţu Cămătaru. Decizia Judecătoriei Slobozia a fost contestată de Parchet, astfel că Tribunalul Ialomiţa va decide definitiv asupra eliberării condiţionate a lui Ion Balint, zis Nuţu Cămătaru, condamnat la şase ani de detenţie, el aflându-se în arest din 23 iulie 2004.

×
Subiecte în articol: romania slobozia camataru nutu nutu camataru