x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O asistentă medicală din Botoșani a murit la câteva zile după ce a fost declarată vindecată de Covid-19

O asistentă medicală din Botoșani a murit la câteva zile după ce a fost declarată vindecată de Covid-19

11 Mai 2020   •   17:18
O asistentă medicală din Botoșani a murit la câteva zile după ce a fost declarată vindecată de Covid-19

O asistentă medicală în vârstă de 58 de ani, de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, a murit astăzi, la Spitalul Municipal Dorohoi. Femeia a fost infectată cu coronavirus și internată la Terapie Intensivă, însă în urmă cu câteva zile fusese declarată vindecată.

Decesul asistentei a survenit la câteva zile după ce a fost transferată de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, unde a fost vindecată de Covid-19. Ea a fost dusă la Spitalul Dorohoi pentru rezolvarea problemelor pulmonare, relateză botoșăneanul.ro, citat de Antena 3.

Cel mai probabil, acest deces nu va fi pus pe seama COVID. 

„Este încă un tribut pe care personalul medical îl plăteşte în bătălia cu virusul ucigaş. Dumneaei a lucrat ca asistentă medicală pe Laboratorul de explorări funcţionari, iar din anul 2008 ca asistentă şefă în cadrul aceluiaşi laborator al Spitalului Judeţean”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Ioan Asaftei.

Este cel de-al doilea caz de deces în rândul cadrelor medicale din Botoşani, după ce pe 27 aprilie medicul Mariana Andrioaie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” a murit după ce a fost infectat cu Covid-19.

×
Subiecte în articol: botosani coronavirus