x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O femeie de 87 de ani din Timiș a ars în casă

O femeie de 87 de ani din Timiș a ars în casă

10 Feb 2019   •   11:55
O femeie de 87 de ani din Timiș a ars în casă

O bătrână de 87 de ani din Sânnicolau Mare a decedat în urma unui incendiu care a izbucnit în propria-i locuinţă, posibil de la o ţigară lăsată aprinsă de victimă. 
"ISU Timiş a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la un apartament din Sânnicolau Mare. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei s-a constatat că incendiul se manifesta într-o singură încăpere, în urma căruia a fost înregistrată o victimă de 87 de ani. În urma cercetărilor efectuate la locul intervenţiei, s-a constatat că incendiul s-a propagat de la o ţigară lăsată aprinsă. Este posibil ca victima să fi adormit cu ţigara aprinsă", a declarat duminică presei purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Pompierii militari au intervenit în timp foarte scurt cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi cu cinci subofiţeri, astfel că incendiul nu s-a propagat şi în celelalte camere sau la apartamentele învecinate. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: femeie timiş incendiu