x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O grefieră ar fi sunat la arestul Poliţiei Capitalei şi ar fi întrebat dacă Hayssam este acolo. Ce răspuns a primit

O grefieră ar fi sunat la arestul Poliţiei Capitalei şi ar fi întrebat dacă Hayssam este acolo. Ce răspuns a primit

23 Iul 2013   •   12:00
O grefieră ar fi sunat la arestul Poliţiei Capitalei şi ar fi întrebat dacă Hayssam este acolo. Ce răspuns a primit

O persoană care s-a recomandat a fi grefieră a sunat luni la arestul central al Poliţiei Capitalei şi a întrebat dacă Omar Hayssam se află în custodie pentru că ar dori să-l citeze. Acesteia i s-a răspuns însă că sirianul nu este încarcerat acolo, au declarat pentru Agerpres surse din Poliţie. Potrivit acestora, în momentul în care presupusa grefieră ar fi spus că doreşte să trimită o citaţie pe numele lui Omar Hayssam, persoana de la celălalt capăt al firului, angajat al arestului central al Poliţiei Capitalei, i-a spus să-l citeze. Cu toate acestea, nu s-a primit nicio astfel de citaţie pe numele inculpatului Omar Hayssam, au subliniat sursele citate.

Poliţia Română informa vineri că Omar Hayssam se află în custodia IGPR şi a fost introdus într-un centru de reţinere şi arest preventiv pe baza celor trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.

Omar Hayssam nu a fost adus marţi la Tribunalul Bucureşti, unde trebuia să se judece un nou termen în dosarul "Manhattan", în care este acuzat de săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Judecătorii au anunţat că au trimis luni adrese către DGPMB şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a fi citat Omar Hayssam în acest proces iar răspunsul celor două instituţii a fost că nu ştiu unde se află încarcerat sirianul.

Cum nici avocatul lui Omar Hayssam nu s-a prezentat la proces, instanţa a fost nevoită să amâne dosarul pentru 9 septembrie.

Separat, tribunalul a stabilit pentru 31 iulie discutarea cererii DIICOT privind arestarea preventivă a lui Omar Hayssam şi a fratelui acestuia, Mohamad Omar.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în acest dosar în octombrie 2012 de procurorii DIICOT, alături de fratele său, Mohamad Omar, cumnatul lui, Mihai Nasture, şi doi parteneri de afaceri, Viorel Vasile Mafteucă şi Doina Farladanschi.

Potrivit DIICOT, cei cinci au constituit un grup infracţional organizat şi au acţionat premeditat şi planificat în vederea nerestituirii creditelor şi trecerii patrimoniilor SC Bucovina Mineral Water şi SC Rio Soft Drinks SA în cadrul altor societăţi din "Grupul Manhattan".

Procurorii susţin că Hayssam şi complicii lui au contractat împrumuturi bancare în numele Bucovina Mineral Water şi Rio Soft Drinks SA, după care au transferat patrimoniile celor două companii (fabrica de sucuri Rio din Timişoara şi fabrica de îmbuteliere ape minerale şi sucuri Bucovina din Vatra Dornei) către alte societăţi reale sau fantomă din "Grupul Manhattan".

Prejudiciul produs este de 78,4 milioane de lei pentru infracţiunea de delapidare, 4.171.261,86 de dolari, respectiv 2.295.698 de lei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, 17,3 milioane de lei pentru infracţiunea de spălare a banilor, totalul fiind de aproximativ 20 milioane de euro.

Omar Hayssam a fost condamnat de instanţele din România în patru dosare: 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliştilor în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck", 3 ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu", 2 ani de închisoare pentru trecerea frauduloasă a frontierei. Primele trei condamnări sunt definitive.

×