x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă gafă monumentală în manualul de Istorie pentru clasa a IV-a

O nouă gafă monumentală în manualul de Istorie pentru clasa a IV-a

de Emil Neacşu    |    13 Mar 2019   •   15:03
O nouă gafă monumentală în manualul de Istorie pentru clasa a IV-a

Jurnaliştii de la Ziarul de Maramureş au descoperit o nouă gafă monumentală în manualul de Istorie pentru clasa a 4-a. Astfel, autorii manualului scriu că bisericile de lemn din Maramureş, aflate în patrimoniul UNESCO, au fost ridicate... între 1940 şi 1945. De fapt, cele opt biserici de lemn maramureşene despre care este vorba în manual sunt ceva mai vechi, cu câteva sute de ani.

"Astfel, singura mentiune din intregul manual despre acest judet emblematic al tarii contine o mare eroare, menita a ştirbi valorile locului. In realitate, cele peste 100 de biserici de lemn maramuresene, din care s-au pastrat cateva zeci (opt facand parte din patrimoniul UNESCO), au fost construite (in cea mai mare parte) in perioada cuprinsa intre secolele XIV – XVIII. Unicitatea lor este data de armonia stilului, fapt pentru care, din cele aproximativ 900 de biserici de acest tip din Romania, cele din Maramures sunt recunoscute la nivel mondial", scrie Ziarul de Maramureş..

×