x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O nouă întâlnire cu “Folk fără vârstă”

O nouă întâlnire cu “Folk fără vârstă”

de Loreta Popa    |    19 Mai 2014   •   17:37

O nouă ediţie “Folk fără vârstă”, va avea loc marţi, începând cu ora 12.00, în sala de festivităţi a Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr”, la care vor participa elevi ai liceelor din sectorul 5 al Capitalei.
Invitaţi sunt cunoscuţii cantautori Mircea Vintilă, Cristi Dumitraşcu şi Andreas Aron, iar prezentarea va fi asigurată, ca de obicei, de Maria Gheorghiu.

Cel de-al şaselea eveniment  “Folk fără vârstă”  din actuala ediţie, a VII-a, aduce în concursul de creaţie şi de interpretare elevii admişi la preselecţiile efectuate în liceele din sectorul 5: Colegiul Economic “Viilor”, Liceul Teoretic “Dimitrie Bolintineanu”, Liceul Teoretic “Ion Barbu”, Liceul Teoretic “Ştefan Odobleja”, Grup Şcolar Industrial “Dimitrie Gusti” şi Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr”. Radio România Actualităţi, Bucureşti fm şi Radio 3net “Florian Pittiş” vor transmite reportaje, interviuri şi înregistrări de la acest eveniment organizat de Radio România - Redacţia Teatru, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.


×