x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator O tânără a chemat la ziua de naştere toţi foştii ei iubiți. La scurt timp, invitații au ajuns pe mâna poliției

O tânără a chemat la ziua de naştere toţi foştii ei iubiți. La scurt timp, invitații au ajuns pe mâna poliției

14 Noi 2017   •   05:31
O tânără a chemat la ziua de naştere toţi foştii ei iubiți. La scurt timp, invitații au ajuns pe mâna poliției
Sursa foto: jinga80/Getty Images/iStockphoto

Patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 22 de ani, au ajuns la poliție, după ce s-au luat la bătaie din cauza unei fete. S-a întâmplat în Chişinău, unde tânăra îşi sărbătorea ziua de naştere. 

După câteva pahare de tărie, unul dintre tineri și-a adus aminte că fata, care a fost mai întâi iubita lui, îl înșelase când era plecat peste hotare. Apoi, un alt tânăr din gaşcă şi-a dat seama că nu se poate împăca cu gândul că fata, care a fost cândva şi iubita lui, se află acum într-o altă relaţie, scrie Publika.md. 

Tinerii au fost duși la Inspectoratul de Poliție din sectorul Râșcani. Acolo, unii dintre ei au încercat să agreseze polițiștii.

×
Subiecte în articol: politie