x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Obiceiuri şi tradiţii în Sâmbăta Mare

Obiceiuri şi tradiţii în Sâmbăta Mare

04 Mai 2013   •   09:04
Obiceiuri şi tradiţii în Sâmbăta Mare

Sambata mare este ultima zi de pregatire a Pastilor, cind gospodinele pregatesc cea mai mare parte a mincarurilor traditionale, definitiveaza curatenia si fac ultimele retusuri la hainele pe care le vor imbraca la Inviere si in zilele de Pasti.

 
Traditii in sambata mare 
 
- se sacrifica, in mod ritual, mielul, si se prepara cighirul, friptura si borsul de miel. Spre deosebire de sarbatoarea Craciunului, de Paste nu se pregatesc foarte multe feluri de mincare, de unde si zicatoarea, frecventa in Bucovina: "Craciunul este satul, Iar Pastele este fudul." 
 
- pe vremuri era obligatoriu ca femeile sa imbrace, la slujba de Inviere si in zilele de Pasti, macar o camasa noua, cusuta in orele de taina ale noptii, iar barbatii sa aiba cel putin o palarie noua.

×
Subiecte în articol: pbiceiuri traditii sambata mare paste