x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Obiectivele turistice din România, văzute de The Guardian: De la "monstruozităţi din era comunistă", până la castele ca-n poveşti

Obiectivele turistice din România, văzute de The Guardian: De la "monstruozităţi din era comunistă", până la castele ca-n poveşti

31 Mar 2012   •   11:10
Obiectivele turistice din România, văzute de The Guardian: De la "monstruozităţi din era comunistă", până la castele ca-n poveşti

Jurnalistii de la The Guardian au facut un tur al obiectivelor turistice din Romania care merita vizitate. Cotidianul britanic informeaza potentialii turisti ca in Romania pot vedea de la "monstruozitatile din perioada comunista" situate in Bucuresti, pana la bisericile medievale, satele pitoresti sau castelele din Transilvania.

Capitala este intr-o etapa de dezvoltare, iar investitiile europene au contribuit la modernizarea orasului. In Romania, noteaza The Guardian, turistii pot vizita "palatul obscen de grandios al lui Ceausescu si alte monstruozitati din perioada comunista, dar si biserici medievale sau manastiri". Romania nu duce lipsa nici de castele ca in povesti. Peles este cel mai opulent, iar Bran este casa legendarului Dracula.

Cunoscuti si ca Alpii Transilvaneni, Carpatii sunt perfecti pentru catarare, excursii cu bicicleta sau schi.

Maramuresul este locul potrivit pentru o portie de viata rurala, cu biserici de lemn si sate pitoresti, in timp ce Transilvania are cateva orase medievale ce merita vizitate, precum Brasov, Sighisoara si frumosul Sibiu. Jurnalistii britanici recomanda si manastirile din Bucovina, decorate cu fresce din secolele XV si XVI, care prezinta scene religioase.

Delta Dunarii merita de asemenea exploatata, aceasta fiind unul dintre cele mai bune locuri din Europa pentru a observa pasari.

×