x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Observator - Romania in 5 minute

Observator - Romania in 5 minute

28 Feb 2007   •   00:00
12: 48 - GREVA
ALBA. Un consilier din comuna Jidvei a intrat in greva foamei, nemultumit de o hotarare luata de Consiliul Local din care face parte.
ACCIDENT. Un remorcher impingator s-a lovit de o barja in timpul manevrei de ancorare in rada cheiului fluvial al portului Constanta Sud.
12:53 - INFIINTARE
PIATA MUNCII. Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a lansat Observatorul National al Formarii profesionale a fortei de munca, instrument de colectare si analiza a datelor din piata muncii. "Vrem sa avem o situatie mai clara in zona salariata cu contract", a spus ministrul Gheorghe Barbu.
COMUNITAR. Plenul Camerei Deputatilor a adoptat ordonanta privind infiintarea Departamentului pentru Afaceri Europene, structura responsabila cu coordonarea la nivel national a afacerilor europene. Deputatul Vasile Puscas a sustinut ca ordonanta a iesit de la Camera "intr-o forma mediocra". (C.V.)

PARLAMENT - Deputatii au respins ordonanta DIICOT
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat ieri cu 178 de voturi pentru, 54 de voturi impotriva si 5 abtineri legea de respingere a ordonantei de urgenta care permitea anchetatorilor DIICOT sa intercepteze corespondentele electronice fara aprobarea judecatorilor si care elimina confidentialitatea secretului bancar. Au votat impotriva ordonantei PSD, PC, PRM, PNL si UDMR, iar "pentru" s-au pronuntat reprezentanti ai PD, un reprezentant al minoritatilor si 14 independenti. (Dana Piciu)

CARAS-SEVERIN / Fara electricitate din cauza vremii
Vremea rea si zapada cazuta in Caras-Severin au creat probleme locuitorilor din judet. Circulatia feroviara a fost oprita ieri-dimineata intre Resita si Caransebes mai bine de o ora, din cauza unui copac care a cazut peste calea ferata si peste linia de alimentare. Mai multe localitati din zona Otelu Rosu - Bucova - Poiana Marului din judetul Caras-Severin au ramas si ele fara energie electrica. Avariile au fost remediate pana in jurul pranzului. (Mircea Bogdan)

ENERGIE - Caldura mai scumpa cu 10%
Producatorii de energie termica au obtinut de la autoritatea din domeniul energiei (ANRE) acordul pentru cresterea preturilor in medie cu 10%, dupa ce au invocat scumpirea gazelor, a declarat directorul din cadrul ANRE, Viorel Alicus, citat de NewsIn. Tarifele la energie termica aplicate populatiei pot ramane neschimbate daca autoritatile locale decid sa subventioneze majorarea. (A.N. Ionescu)

BUCURESTI - Restrictii de trafic pe Strada Polona
Strada Polona din centrul Capitalei va fi inchisa traficului rutier timp de o luna, incepand de duminica, din cauza unor lucrari de reabilitare a carosabilului, informeaza Mediafax. Potrivit Comisiei Tehnice de Circulatie din cadrul Primariei Capitalei, primul tronson al strazii, cuprins intre Strazile Justinian si Mihai Eminescu, va fi inchis traficului rutier in perioada 5-20 martie in ambele sensuri. Ulterior, intre 20 martie si 5 aprilie se va inchide un alt segment, intre Strazile Ion Bogdan si Soseaua Stefan cel Mare.

GALATI - Cu grenada in ambulanta
Un barbat dintr-o comuna galateana a starnit panica intr-o ambulanta dupa ce s-a urcat in autospeciala si i-a amenintat pe cei aflati inauntru cu un pistol de semnalizare, o grenada si un recipient plin cu motorina. Tudorel Slabu, de 42 ani, s-a prezentat la Postul de Politie din Scanteiesti, reclamand ca a fost batut de fratii sai. Politistii au chemat o ambulanta pentru ca barbatul sa fie transportat la spital, dar, acesta a lovit o asistenta inainte de a trece la amenintari. Se pare ca agresorul sufera de o forma avansata de schizofrenie. (Daniel Mihalascu)

CERNAVODA - Greva japoneza la centrala nucleara
Operatorii Centralei Nucleare de la Cernavoda sunt in greva japoneza si se pregatesc de alte proteste, solicitand majorarea salariilor cu 30%. Salariatii mai cer schimbarea comportamentului managerial al conducerii actuale de la Centrala Nuclear-electrica de la Cernavoda (CNC). "Ministrul Vosganian ne-a promis ca va face un control amanuntit la CNC, insa nu ne-a dat un termen exact", a precizat liderul sindical Sorin Dinu. Acesta a mai spus ca administratia a invitat liderii Sindicatului Operatom la o intalnire la data de 1 martie. (Mediafax)

HUNEDOARA - S-a sinucis la numai opt ani
Un copil de opt ani din orasul hunedorean Uricani, elev la o scoala din localitate, s-a spanzurat luni seara. Potrivit politistilor, acesta si-a pus capat zilelor fara un motiv aparent. Tragedia a avut loc chiar in casa in care minorul locuia, intr-un imobil din centrul orasului. Baietelul statea numai cu tatal lui, miner la Exploatarea Lupeni, pentru ca mama lui este plecata in Spania la cules de capsuni. Surse din politie spun ca minorul nu a lasat nici un bilet in care sa-si justifice gestul. (Monalise Hihn)

IASI - Kurt Treptow, eliberat din arest
Istoricul american Kurt Treptow, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru coruperea sexuala a doua minore, a iesit din Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi dupa ce a executat mai putin de cinci ani din pedeapsa. Treptow, care a fugit la vederea ziaristilor, a fost eliberat ca urmare a deciziei definitive a Tribunalului Iasi. Avocatii americanului au invocat in cererea de punere in libertate faptul ca acesta a scris in detentie o lucrare stiintifica. Kurt Treptow a cerut pentru prima data sa fie eliberat conditionat in luna ianuarie, insa magistratii de la Judecatoria Iasi i-au respins cererea.

MEDIAFAX

APLICATIE. Circulatia rutiera si activitatea magazinelor din centrul orasului Buzau au fost paralizate timp de aproape doua ore, din cauza unui exercitiu de alarmare in caz de cutremur. La evenimentul organizat in Piata Dacia au fost angrenate Politia si Ambulanta, doua elicoptere militare, sute de jandarmi si reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. (M.B.)
×
Subiecte în articol: observator