x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OBSERVATOR - Stirile zilei 28 aprilie 2004

OBSERVATOR - Stirile zilei 28 aprilie 2004

28 Apr 2004   •   00:00

Schimbarile climaterice din Romania, in atentia INMH

Organizatia "Terra Mileniul III" si Institutul National de Meteorologie si Hidrologie organizeaza maine, la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti, o dezbatere cu tema "Schimbari climaterice. Fenomene meteo extreme", se arata intr-un comunicat remis Mediafax. Dezbaterea se inscrie in ansamblul prevederilor adoptate de Conventia Cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climaterice, care prevad promovarea educatiei, a instruirii si constientizarea publicului asupra schimbarilor climaterice din prezent. Moderatorul dezbaterii va fi Cristian Lascu, redactor-sef al revistei National Geographic Romania.

Antrenament de mobilizare in unitati militare

Un antrenament de mobilizare se va desfasura maine in unitatile militare din Bucuresti, informeaza Rompres, citand un comunicat remis de Ministerul Apa rarii Nationale (MapN). In cadrul antrenamentului se vor actualiza si datele de evidenta militara a rezervistilor. Activitatea este prevazuta in planurile de pregatire ale MApN si se desfasoara in baza Hotararii CSAT si a Legii nr. 46/1996 privind prega tirea populatiei pentru aparare. Statul Major General adreseaza autoritatilor administratiei publice locale si participantilor la antrenament apelul de a contribui la buna desfasurare a acestei activitati importante pentru pregatirea populatiei pentru aparare. (Alina Florescu)

Caldura fara subventii

"Reducerea subventiilor va avea loc pe masura ce se vor desfasura programele de investitii la centralele termice aflate in administrarea autoritatilor locale", a declarat ieri Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei si Comertului. "Energia termica se vinde la un pret de referinta national, iar diferentele pana la costurile de productie sunt acoperite de subventii asigurate din bugetele locale si din bugetul de stat. Calculul preturilor la energia termica nu face parte din atributiile Curtii de Conturi", a mai spus Popescu, ca replica la un raport al acestei institutii in care se afirma ca pretul de vanzare se situeaza sub cel de productie. (Adrian N. Ionescu)

Traficanta la 66 de ani

O sexagenara a fost prinsa in flagrant de politistii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Arad in timp ce incerca sa vanda 1,020 kg hasis, contra sumei de 3.000 euro. Anchetatorii au stabilit ca pensionara Maria Vagalau (66 de ani) impreuna cu fiul ei Traian Vagalau, de 29 ani, si Dan Botas, de 26 ani, ambii din Arad, pusesera la punct o retea de trafic de droguri pe filiera Maroc - Romania, via Spania. Cercetarile au aratat ca Maria a cumparat drogurile din Spania cu 700 de euro cu scopul de a le revinde in tara. (Eduard Pascu)

Opt raniti pe soseaua Focsani - Ramnicu Sarat

Soferul unui microbuz si alti sapte pasageri ai aceluiasi vehicul au fost raniti ieri dimineata intr-un accident produs pe Drumul European 85, in comuna Podgoria, intre Focsani si Ramnicu Sarat, informeaza Mediafax. Soferul microbuzului, Mircea Costache (42 de ani), a avut un moment de neatentie la volan, astfel ca masina pe care o conducea a lovit din spate un tractor. In accident au fost raniti sase pasageri ai microbuzului, Costache si un alt sofer care il insotea. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal din Ramnicu Sarat.

Lupta politica pentru Piata Sfatului

Edilii Brasovului se cearta "la cutite" dupa ce PSD si PNL au anuntat ca vor sa isi lanseze in acelasi loc si in acelasi timp listele de candidati pentru alegerile din vara. Scandalul a inceput dupa ce PSD a introdus pe ordinea de zi a sedintei de Consiliu Local un proiect prin care cerea dreptul de folosinta gratuita a Pietei Sfatului pentru 30 aprilie. Proiectul a fost respins de edilii orasului. Consilierii liberali au protestat, sustinand ca ei au depus inaintea pesedistilor o cerere pentru atribuirea, in aceeasi zi, a Pietei Sfatului. Desi s-a propus, ca solutie de compromis, folosirea spatiului in aceeasi zi, dar la intervale orare diferite, cearta intre cele doua partide s-a intetit.

Liber la arme pentru cetateni

Comisia pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat a modificat ieri proiectul de lege privind regimul armelor si munitiilor dand dreptul fiecarui cetatean sa detina arma cu glont, in conditiile prevazute de lege. Pana acum, cetateanul nu avea acces la acest tip de arma, dar, printr-un amendament al comisiei, aprobat ieri, s-a alaturat si aceasta posibilitate. Potrivit senatorului PNL Norica Nicolau, amendamentul comisiei permite folosirea armelor cu glont numai la domiciliu sau pe o proprietate, posesorii neavand voie sa iasa cu arma pe strada. Cetatenii obisnuiti vor putea achizitiona revolvere de pana la calibrul de 9 milimetri. (Camelia Ionescu)
×
Subiecte în articol: observator