x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OBSERVATOR/Stirile zilei - 9 iulie 2004

OBSERVATOR/Stirile zilei - 9 iulie 2004

09 Iul 2004   •   00:00

Circulatie - Transfagarasanul, redeschis

Circulatia autovehiculelor pe Transfagarasan a fost reluata incepand de ieri si va fi permisa pana in data de 1 noiembrie. Pe unele sectoare insumand aproape un kilometru, circulatia se va desfasura, insa, pe o jumatate drum, din cauza alunecarilor de teren si a lucrarilor de consolidare a versantilor. Traficul va fi oprit in timpul noptii intre orele 21:00 si 07:00 pe sectorul de drum cuprins intre localitatile Balea Lac si Balea Cascada.

Alba - Primarii isi fac taraf

Mai multi primari din localitatile judetului Alba au anuntat ca vor infiinta un taraf de muzica populara. Orchestra va fi formata din primari, viceprimari si alti alesi locali care au ureche muzicala si aptitudini artistice din judet. Taraful are si un solist, respectiv primarul din Cetatea de Balta, Mihaila Cucui. Primarii vor sa cante pe muntele Gaina, la targul de fete, ca sa-si demonstreze talentul artistic.

Irlanda - Victima practicilor

medievale Politia irlandeza a declansat o ancheta in randul comunitatii de imigranti din Dublin, dupa ce a fost sesizata de un tanar de origine romana cu privire la "serviciile" de intrerupere a sarcinii oferite de catre o femeie din Republica Moldova. Prietena sa, tot romanca, a dat 500 de euro unei femei din Republica Moldova pentru intreruperea sarcinii, dar a suferit complicatii. Operatia s-a desfasurat intr-un apartament din Dublin, cu substante si instrumentar rudimentar. Politistii irlandezi incearca acum sa o gaseasca pe moldoveanca. (Ana Ilie)

Tragedie - Copil de cinci ani impuscat de frate

Un baietel de cinci ani din comuna doljeana Rojiste a fost impuscat accidental, in fata, de la o distanta de doar cativa metri, chiar de catre fratele sau. Arma folosita: o pusca cu aer comprimat marca "Narconia", incarcata cu cartuse pe baza de alice de vanatoare. Baietelul a fost dus la spital, medicii reusind sa-i salveze viata. Cei doi frati, in varsta de cinci, respectiv sapte ani, au crezut ca este o pusca de jucarie si au inceput sa se joace cu ea. Arma fusese lasata la indemana celor doi frati de un verisor de-al lor, care are 16 ani. Acesta detinea ilegal pusca. (Cristian Vasilcoiu)

Avertisment - Scheele le face observatie autoritatilor locale

Proiectele finantate cu bani de la Uniunea Europeana (UE) "nu au culoare politica", este mesajul pe care seful Delegatiei Comisiei Europene in Romania, Jonathan Scheele, l-a transmis ieri autoritatilor locale. Scheele a precizat ca proiectele ISPA, prin care UE aloca fonduri pentru mediu si transporturi, nu trebuie sa fie influentate de interesele politice, ci trebuie sa serveasca interesului cetateanului. "Sper ca noul consiliu general si noile consilii locale, alese in urma scrutinului electoral din iunie, sa se gandeasca foarte bine inainte de a pune sub semnul intrebarii proiectele", a afirmat seful Delegatiei CE. (Irina Cristea)

EDITIA a II-a

Jaful secolului - Soferul acuzat de furt intr-o noua prezentare

Ancheta in cazul furtului secolului ramane deocamdata fara rezultat. Pana acum, nimeni nu a oferit nici un indiciu care sa conduca la prinderea lui Nica Petru, soferul acuzat de furtul celor 100 de miliarde de lei. Conducerea firmei CPI International, al carei angajat era Petru, a dat pu-blicitatii o poza mai recenta a acestuia. Colegii lui Petru se arata in continuare surprinsi de gestul tanarului. Nica Petru (foto), angajat al CPI International, a disparut in noaptea de duminica spre luni impreuna cu cele 100 de miliarde de lei pe care le transporta. Nica plecase impreuna cu Daniel Vlasceanu, care era inarmat, in cursa cu masina blindata, strangand banii de la filialele unor banci din orasele Galati, Constanta si Ploiesti. Soferul a disparut dupa ce a cerut colegului lui sa coboare ca sa-i cumpere un pachet de tigari.
×
Subiecte în articol: observator