Odessa şi planurile României

Odessa este la o azvârlitură de băţ de Constanţa. Într-o zi ajungi cu vaporul de la un port la altul. Cu avionul în mai puţin de o oră. De la graniţa Transnistriei, juridic teritoriu al Republicii Moldova, până la Odessa sunt doar 70 de kilometri. Dar acest oraş-port, intrat în celebritate prin scena scărilor din Parcul Potemkin, filmată de Eisenstein, are multe fire care îi leagă – îndeosebi istoria – de România.

În 1905 un grup de trei nave militare ruseşti, între care şi crucişătorul “Potemkin Tavriceskii”, sosesc în rada Portului Constanţa. Echipajele lor se revoltaseră în timp ce Imperiul Ţarist clocotea de răzmeriţe, iar navele militare răsculate nu primiseră autorizaţie de a intra în Portul Odessa. Escala din Constanţa a fost folosită de mulţi marinari ruşi să-şi găsească loc de refugiu în România, care nu avea un tratat de extrădare cu Rusia.

În timpul primului război mondial, în perioada când autorităţile româneşti se retrăseseră la Iaşi, o parte din instituţii şi multe familii şi-au găsit refugiu la Odessa, în ţara aliată. Parlamentul ţării a funcţionat în oraşul-port la Marea Neagră până la izbucnirea revoluţiei bolşevice, în finalul anului 1917 şi anarhia din 1918.

Tânărul prinţ Carol a fugit de pe front în aventura cu Zizi Lambrino, căsătorindu-se la Odessa. Prinţul Paul de România a pornit demersurile pentru recuperarea titlurilor şi a averii cu acest act de căsătorie al bunicii.

În 1941, Odessa este cucerită de trupele româneşti, aflate acum în alianţa cu Germania. Oraşul este administrat de autorităţile militare româneşti şi aruncarea în aer a comandamentului, în care îşi pierd viaţa mulţi ofiţeri români, reprezintă motivul unei represiuni crâncene împotriva populaţiei. Pier atunci mulţi evrei, dar şi etnici ruşi şi ucraineni. În 1943-1944, din Odessa plecau navele care aduceau în ţară, la Constanţa, trupele române în retragere.

Represiunea de la Odessa a fost principalul cap de acuzare al procesului în urma căruia mareşalul Ion Antonescu a fost condamnat la moarte şi executat în 1946. După destrămarea URSS, Odessa a devenit principalul port al Ucrainei şi prin predarea Sevastopolului, şi radă pentru flota militară. Confruntările sângeroase recente din Odessa distrug faima de oraş tolerant şi considerat oază de linişte şi prosperitate.

Zecile de oameni arşi în Palatul Sindicatelor reprezintă o rană care se va închide greu. Brusc, românii au perceput că în coasta ţării se desfăşoară un conflict atroce, greu de domolit. Un război civil între slavi, îndârjiţi şi isterizaţi până dincolo de pragul crimei.
Flăcările acestui conflict pot să pârjolească gurile Dunării şi să transforme Odessa într-o bornă care poate schimba multe planuri.

Componenţa militară a evaluării oraşului Odessa a căpătat în ultimele săptămâni o greutate pe care România nu a avut-o în vedere. Vorba că “nu aduce anul ce aduce ceasul” devine o sintagmă care va conduce scenarii şi îngrijorări în relaţia România – Ucraina – Rusia.