x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oettinger: “Eficienţa energetică este fundamentul securităţii energetice”

Oettinger: “Eficienţa energetică este fundamentul securităţii energetice”

de Istvan Deak    |    26 Sep 2014   •   17:17
Oettinger: “Eficienţa energetică este fundamentul securităţii energetice”

Trebuie să asigurăm securitatea aprovizionării cu energie pentru toţi cetăţenii noştri, pentru infrastructură şi pentru industrie în toată Uniunea Europeană, acest lucru cerând măsuri bazate pe solidaritate, a spus comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger în comisia pentru industrie, citat de site-ul Parlamentului European. “Criza din Ucraina ne aminteşte că problema securităţii energetice a UE nu se opreşte la graniţele Uniunii; este o provocare paneuropeană”, a subliniat preşedintele comisiei, Jerzy Buzek. Comisarul Oettinger a scos în evidenţă faptul că în domeniul energetic, mulţi oameni cred că relaţiile cu Rusia sunt mai importante decât cele cu Ucraina. “Dar trebuie să depăşim această mentalitate”, a spus comisarul. “Gazul poate fi folosit ca armă, nemaifiind distribuit. Nu este cazul, dar credem că Rusia va face orice pentru a deteriora situaţia din Ucraina”, a adăugat comisarul.

28 de sisteme fragmentate
UE are deja o bază legală pentru a lucra asupra chestiunilor energetice, dar acum “avem 28 de sisteme fragmentate”, a mai spus Oettinger. Mai mulţi eurodeputaţi i-au împărtăşit opinia, conform căreia trebuie intensificate eforturile pentru combaterea acestei fragmentări şi interconectarea sectoarelor energetice ale statelor membre. “A aplicat parţial obiectivele de combatere a schimbărilor climatice, dar nu total. Critic în special directiva privind eficienţa energetică. Noi, socialiştii şi democraţii, am sperat mai mult”, a declarat Martina Werner (S&D, Germania). Dawid Bohdan Jackiewicz (ECR, Polonia) a întrebat dacă noile obiective pentru eficienţa energetică nu vor afecta statele membre şi care va fi impactul acestora asupra preţurilor energiei.

Planul lui Oettinger
Comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, consideră că singura şansă a Europei de a-şi diminua dependenţa de gazele ruseşti este de a implementa un program de eficienţă energetică prin care să se economisească miliarde de euro. “Diminuarea consumului de energie este cea mai bună cale pentru economiile naţionale de a diminua costurile şi dependenţa energetică faţă de materia primă din alte ţări. Cât de important este acest aspect o dovedeşte dezbaterea despre independenţa Europei faţă de gazele ruseşti. Trăim sub ameninţarea că nu vor mai fi obiective obligatorii în domeniul eficienţei energetice. Ultimul obiectiv de austeritate în cadrul UE expiră în 2020 şi nu este încă prevăzut unul nou”, scrie revista germană Der Spiegel.

Adio obligaţii?
“Uniunea Europeană are nevoie de un obiectiv obligatoriu în domeniul eficienţei energetice. La nivel global, Uniunea Europeană este cel mai mare importator de energie primară. Eficienţa pentru noi este mult mai importantă decât pentru orice altă ţară de pe mapamond. Mă voi lupta să existe un obiectiv obligatoriu şi după 2020”, a declarat Oettinger pentru sursa citată.
Iniţiativa sa se loveşte de blocajul Marii Britanii care invocă imixtiunea exagerată din partea Comisiei de la Bruxelles. Pachetul climatic pentru 2020 este mult prea scump pentru ţări precum Polonia, Ungaria, Cehia, România, Bulgaria şi Slovacia. Inclusiv Guvernul german, care s-a zbătut pentru adoptarea unui obiectiv obligatoriu al eficienţei, şi-a atenuat poziţia în ultimul timp. În poziţia luată la ultima reuniune la nivel înalt, Germania a vorbit doar despre posibilitatea fixării unui nou obiectiv.

Doar recomandări
În cartea verde pentru politica climatică pentru intervalul 2020-2030, Comisia Europeană a fixat doar două recomandări: o diminuare cu 40% a emisiilor de CO2 faţă de nivelul din 1990 şi o creştere a energiei regenerabile cu 27%. Discuţiile privind rolul eficienţei în politica energetică şi climatică au fost amânate. Comisarul Oettinger speră în continuare că Berlinul va sprijini iniţiativa sa. “Un obiectiv obligatoriu în domeniul eficienţei energetice ar avea efectul unui program de conjunctură pentru Germania. Firmele germane, producătoare de ferestre sau specializate în izolarea clădirilor, vor fi asaltate cu noi oferte. Know-how-ul german are reputaţie la nivelul UE, iar firmele germane s-ar dezvolta în acest boom al eficienţei energetice şi în alte ţări”.

Oettinger speră să convingă şi restul partenerilor din UE printr-o finanţare a proiectului din fonduri europene. “În fiecare an, în bugetul UE sunt prevăzute două miliarde de euro pentru co-finanţarea măsurilor de reducere a emisiilor de CO2.  Eficienţa energetică ar deveni atractivă şi pentru ţări ca Polonia, care mizează pe o energie pe bază de cărbune în detrimentul unei politici climatice ambiţioase. Sunt optimist că vom fixa un nou obiectiv obligatoriu”, a concluzionat Oettinger.

Reducerea emisiilor de CO2
Asociaţia energiei eoliene din Austria, IG Windkraft, acuză în termeni duri decizia Comisiei Europene de a renunţa la mai multe puncte din recomandările prevăzute pentru anul 2030. Pentru anul 2020, UE a fixat trei obiective obligatorii clare: reducerea cu 20% a emisiilor de CO2 faţă de nivelul din 1990, o creştere cu 20% a consumului de energie din surse regenerabile şi o îmbunătăţire cu 20% a eficienţei energetice din UE. “Comisia Europeană a eliminat însă trei obiective obligatorii foarte ambiţioase, care reprezintă o lovitură dură dată în politica energetică şi climatică a Europei”, notează IG Kraftwind. Noul acord de mediu care va fi parafat la Paris la finalul anului 2015 va include obligativitatea reducerii emisiilor de CO2 cu 40%. Un alt obiectiv este creşterea la 27% a energiei din surse regenerabile, însă aceasta este o medie prevăzută pentru Uniunea Europeană per total şi nu o reglementare naţională pentru statele membre.

×