x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ofertele de avioane multirol, prezentate Parlamentului

Ofertele de avioane multirol, prezentate Parlamentului

de Aniela Nine    |    11 Mai 2010   •   00:00

Producătorii avioanelor de luptă multirol Gripen şi Eurofighter au fost ieri primiţi de către comisiile de apărare din Parlament, cărora le-au prezentat ofertele concrete pe care le au. Discuţiile au avut loc după ce memorandumul MApN privind decizia de a se achiziţiona 24 de avioane multirol F 16 Block 25 în uz a fost primit de Parlament.



La discuţii au fost invitaţi şi producătorii F 16, Lockheed Martin, dar aceştia nu s-au putut prezenta ieri. În ciuda discuţiilor, Teodor Meleşcanu, preşedintele Comisiei senatoriale de apărare, spune că nu ştie încă dacă Parlamentul va mai avea un cuvînt de spus în alegerea producătorului de avioane după decizia luată în CSAT.

SAAB, care produce avionul Gripen, este dispusă să ofere Romîniei 24 de avioane multirol noi, la preţul de aproximativ un miliard de euro, fără ca aceasta să includă armamentul pus pe avioane. În plus, prin oferta de off-set, suedezii sunt dispuşi să facă investiţii în economia românească în valoare cel puţin egală cu preţul achiziţiei avioanelor, ceea ce, a precizat ulterior preşedintele comisiiei de apărare, Teodor Meleşcanu, ar echivala cu 10 000 locuri de muncă create.

Potrivit purtătorului de cuvînt al ministerului suedez al apărării, Bo Waldemarsson, partea suedeză ar fi pregătită să livreze avioanele, dacă s-ar fi acceptat contractul, în cel mult un an. În plus, suedezii au oferit şi două modalităţi de plată pentru România: fie prin leasing, ceea ce ar presupune suportarea de către ei a costurilor de întreţinere, fie ca achiziţia să fie finanţată de Guvernul suedez, iar România să beneficieze de o perioadă de graţie şi , ulterior, de dobînzi foarte joase.

Cel de al doilea competitor prezent la discuţii, producătorul de avioane Eurofighter, a venit cu o ofertă similară în privinţa numărului de avioane şi a preţului, 24 de avioane la un miliard de euro, însă avioanele pe care le oferă sunt "operaţionale", adică deja folosite. Vicepreşedintele ALENIA, Maurizio Demitri, spune însă că ei oferă nu numai off-set, ci şi transfer de tehnologie, ceea ce ar duce la crearea a 5 000 de locuri de muncă în România.

Conform acestuia, avioanele oferite de Alenia au fost produse în intervalul 2003-2008 şi acestea ar putea fi livrate până în 2012. Teodor Meleşcanu a precizat că, în cazul Alenia, avionul este unul bimotor, folosit în mai multe ţări europene şi că s-a discutat şi de posibilitatea folosirii unor mecanisme europene, care să permită ca suma folosită pentru achiziţie să nu afecteze deficitul bugetar.

×
Subiecte în articol: observator