x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Oficiul European pentru Statistică: România a avut cea mai mare creştere la volumului comerţului cu amănuntul

Oficiul European pentru Statistică: România a avut cea mai mare creştere la volumului comerţului cu amănuntul

de Ovidiu Ciutescu    |    09 Ian 2009   •   00:00

România a înregistrat şi în luna noiembrie (pentru a şasea lună consecutiv) cea mai mare creştere anuală a volumului comerţului cu amănuntul din rândul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, dar ritmul de creştere s-a situat sub pragul de zece procente (6,8 procente), arată  Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.



În luna noiembrie, România a fost urmată în ordine de Polonia (6,2 procente) şi Slovenia (5,4 procente). În rândul celor 27 de state membre, volumul comerţului cu amănuntul a crescut în şapte state membre şi a scăzut în 11 state membre şi a rămas neschimbat în Suedia. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Letonia, o scădere de 15,1 procente, Estonia, cu o scădere de 9,3 procente, şi Spania, cu o scădere de 7,8 procente.Chiar dacă este lider în UE, datele Eurostat indică în cazul României o tendinţă de încetinire semnificativă a ritmului de creştere a a volumului comerţului cu amănuntul în ultimele luni. Dacă în luna iunie 2008, România a înregistrat o creştere anuală a comerţului cu amănuntul de 23,6 procente, în luna iulie creşterea a încetinit la 18,5 procente, tendinţă care a continuat în august la 16,8 procente şi în septembrie a ajuns la 13 procente, pentru ca în octombrie să coboare la 8,8 procente. În ritm anual, noiembrie 2008 comparativ cu luna noiembrie 2007, volumul comerţului cu amănuntul a înregistrat o scădere de 1,5 la sută în zona euro (EA 15) şi o scădere de 0,2 la sută în UE 27.

De asemenea, datele Eurostat arată că în luna noiembrie 2008 comparativ cu luna precedentă România s-a situat în rândul statelor care au înregistrat scăderi ale volumului comerţului cu amănuntul din rândul celor 27 de state membre. Cea mai mare scădere s-a înregistrat în Portugalia (minus 1,4 procente), urmată de Belgia şi Estonia (ambele cu minus 1,1 procente) iar pe locul trei s-au situat la egalitate Lituania şi Slovacia, ambele cu o scădere de un procent. În luna noiembrie, comparativ cu luna precedentă, volumul comerţului cu amănuntul a scăzut în nouă state membre, a crescut în zece. Pe ansamblu, volumul comerţului cu amănuntul a înregistrat o creştere de 0,6 la sută în zona euro (EA 15) şi de de 0,3 la sută în UE 27, după ce în luna noiembrie volumul comerţului cu amănuntul a scăzut cu unu la sută în EA15 şi cu 0,5 la sută în UE27.

×